Lideri ai tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor din întreaga lume se reunesc la Bucureşti în cadrul Global Forum

Lideri ai tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor din întreaga lume se reunesc la Bucureşti în cadrul Global Forum

Global Forum
Între 19 şi 20 octombrie, peste 350 de specialişti ai tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi reprezentanţi ai administraţiilor guvernamentale de pe toate continentele îşi vor da înâlnire la Bucureşti pentru a dezbate subiecte esenţiale ale momentului la nivel local, regional şi internaţional din perspectivă globală.


Cu ocazia organizării Global Forum în România, Dr. Sylviane Toporkoff, Preşedinte şi Fondator Global Forum, prezentă la Bucureşti, a anunţat personalităţile internaţionale care vor participa la cea mai importantă întâlnire la nivel global în domeniul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor şi a subliniat prioritatea la momentul actual de integrare a soluţiilor şi aplicaţiilor TIC în strategiile de stimulare economică şi măsuri anticriză dezvoltate de guvernele lumii.

« Ediţia a XVIII-a a Global Forum este una fără precedent, fiecare sesiune a evenimentului beneficiind de prezenţa unui expert din cadrul Comisiei Europene în domeniul tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor din perspectivă locală, regională şi internaţională.

Convergenţa dintre industriile de telecomunicaţii, tehnologia informaţiei şi audiovizual implică dezvoltarea Societăţii Informaţionale la nivel de oraş, regiune şi ţară,devenind un instrument eficient de luptă anticriză.» a declarat Dr. Sylviane Toporkoff.

Global Forum 2009 beneficiază de prezenţa a numeroşi specialişti la nivel mondial şi reprezentanţi ai autorităţilor guvernamentale internaţionale. Vor participa experţi din cadrul Comisiei Europene printre care Joao Da Silva, Director pentru Tehnologiile Informaţiei şi Comunicaţiilor al Comisiei Europene, repezentanţi ai celor mai importante companii din industrie: Gerard M. Mooney, Director Relatii Guvernamentale Internaţionale şi Educaţie în cadrul IBM - S.U.A.; Dorothy Attwood, Vice-Preşedinte al Direcţiei de Reglementare şi Protecţie a Accesului la Informaţii, AT&T Service - S.U.A.; Jacquelynn Ruff, Vice-Preşedinte Dezvoltarea Politicilor Publice şi Relaţii Guvernamentale Internaţionale, Verizon, S.U.A. – AT&T şi Verizon fiind cei mai mari operatori din Statele Unite şi din lume, William S. Coats, Partener Proprietate Intelectuală, White&Case LLP (studiourile Hollywood), aflat printre cele mai mari cabinete de avocatură din lume şi, de asemenea, reprezentanţi guvernamentali la cel mai înalt nivel: Mark Seifert, Consilierul Preşedintelui Obama în cadrul Administraţiei Naţionale de Telecomunicaţii şi Informaţii din Statele Unite ale Americii; Yu Xiao Hui, Director în cadrul Academiei de Cercetare în Telecomunicaţii, China – Ministerul Industriei de Informaţii şi Telecomunicaţii din China, unul din cele mai puternice ministere la nivel mondial; Najat Rochdi, Director adjunct al Biroului de la Geneva, în cadrul Programului de Dezvoltare a Naţiunilor Unite (UNDP), Elveţia; Thomas Rosch, Comisia Federală de Comerţ S.U.A.- responsabilă la nivelul guvernului federal de reglementare a comerţului american; Robert Hensler, Cancelar de Stat al Statului Geneva, Elveţia.

« Concluziile Global Forum 2009 la Bucureşti, în urma sesiunilor de dezbateri ale experţilor din peste 30 de ţări vor fi comunicate Comisiei Europene şi guvernelor lumii ca recomandări strategice pentru dezvoltarea Societăţii Informaţionale.» a afirmat Dr. Sylviane Toporkoff.

Fondator si partener al Items International, Dr. Sylviane Toporkoff a creat şi lansat iniţiativa “Global Forum/Shaping the Future” în 1992 şi este de 17 ani Preşedinte Global Forum coordonând ediţiile anuale desfăşurate în întreaga lume.

Cele mai noi informaţii despre GLOBAL FORUM România vă sunt disponibile accesând site-ul www.globalforum.ro.