Institutul National de Statistica (INS) are in vedere realizarea unui portal web pentru colectarea si prelucrarea online a datelor statistice, sistem ce va permite o reducere a costurilor, dar si a timpului necesar acestor activitati, lansarea noului sistem fiind estimata pentru finele anului.
Presedintele INS, Vergil Voineagu, a aratat ca noul sistem, care va fi lansat cel mai probabil la sfarsitul anului urmator, va permite atat reducerea costurilor cu hartia, cat si operationalizarea dintre utilizatorii si furnizorii de date statistice.
Valoarea totala a proiectului se ridica la 25,4 milioane de lei, din care 17 milioane lei reprezinta fonduri structurale de la Uniunea Europeana (UE).
Contractul de finantare a fost semnat pe 4 august 2009, iar implementarea lui va dura 14 luni de la acea data.
Prima faza a proiectului prevede colectarea online a datelor statistice si prelucrarea lor de catre INS pentru realizarea a 20 de anchete.
Printre anchetele care vor fi realizate in prima etapa de catre INS se numara cele privind indicatorii pe termen scurt, cum ar fi proiectarea structurilor de primire in unitatile de cazare, locuintele terminate, ancheta locurilor de munca vacante, costurile fortei de munca, ancheta structurala a institutiilor de credite, ancheta de conjunctura sau ancheta privind transporturi de marfuri si pasageri.
"Dupa aceasta etapa solutia permite generalizarea la toti indicatorii", a declarat, intr-o conferinta de presa, Voineagu. De asemenea, noul proiect va reduce timpul folosit de angajati in activitatea de colectare a datelor statistice cu aproape 60%.
Potrivit lui Gabriel Jifcu, secretar general in cadrul INS, Romania se situeaza la nivelul UE pe penultimul loc in privinta numarului de statisticieni raportat la 100.000 de persoane.
Sursa: Mediafax si Tehnopol
Cu multumiri