Vodafone Romania anunta indicatorii financiari principali pentru semestrul fiscal incheiat la 30 septembrie 2009, conform rezultatelor publicate astazi de catre Vodafone Group Plc.
Veniturile totale ale Vodafone Romania au fost de 486 milioane de EURO, in scadere cu 20,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, din cauza contextului economic dificil si a evolutiei pietei locale. Veniturile din servicii au atins valoarea de 472 milioane de EURO, inregistrand o scadere de 19,5%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Vodafone Romania a inregistrat un numar constant de clienti, de 9.535.248, ceea ce corespunde unei cresteri anuale de 0,2%.
“Rezultatele noastre financiare reflecta provocarile cu care se confrunta economia romaneasca, precum si competitia accentuata de pe piata locala a comunicatiilor mobile. Puterea de cumparare scazuta a consumatorilor, determinata de devalorizarea Leului in raport cu Euro, a condus la o scadere generala a consumului pe aceasta piata. Una din prioritatile noastre este, in continuare, sustinerea clientilor nostri, in aceste timpuri dificile, prin servicii accesibile si pachete avantajoase, precum si prin servicii de relatii cu clientii la un nivel ridicat de calitate. In acelasi timp, vom continua sa ne concentram pe un control mai bun al costurilor si pe eficienta operationala. Rezultatele noastre financiare incorporeaza deja efectele pozitive ale programelor de optimizare a costurilor pe care le-am demarat in companie, in urma cu cativa ani. Datorita acestora, ne-am mentinut profitul operational ca procent din venituri la un nivel aproape constant fata de anul trecut, in pofida conditiilor economice nefavorabile”, a spus Liliana Solomon, Chief Executive Officer Vodafone Romania.
Profitul Operational Inainte de Depreciere si Amortizare (EBITDA) a reprezentat 223 milioane de EURO, la sfarsitul celor sase luni incheiate la 30 septembrie 2009, in scadere cu 22,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul scaderii veniturilor.
Valoarea totala a ARPU pentru ultimele 12 luni, corespunzand perioadei 1 octombrie 2008 – 30 septembrie 2009, a fost de 8,7 Euro/luna.
Clientii serviciilor pe baza de abonament au reprezentat 38,4% din baza totala de clienti a Vodafone Romania, iar cei ai serviciilor preplatite, 61,6% , la 30 septembrie 2009, ceea ce reprezinta o crestere de 1,7% a procentului de abonati comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Vodafone Romania este divizie a Vodafone Group Plc., cel mai mare grup international de comunicatii mobile din lume cu aproximativ 323 milioane de clienti, la 30 septembrie 2009. In prezent, Vodafone are divizii in 31 de tari pe 5 continente si aproximativ 40 de retele partenere in intreaga lume.
Comunicat de presa oferit de Vodafone