Jocurile Olimpice de Iarna de la Vancouver vor fi difuzate, in direct si in reluare, in perioada 12 - 28 februarie, pe TVR 1, TVR 2, TVR HD si, in premiera, integral si in direct, pe internet, pe site-ul www.tvr.ro/jo2010, informeaza Televiziunea Publica.
Toate transmisiile in direct de pe TVR 1 si TVR 2, inregistrarile emisiunilor, noile recorduri, rasturnarile de situatie, povestile de viata vor putea fi accesate online pe www.tvr.ro/jo2010. Si transmisiile din toiul noptii vor putea fi vazute in direct, pe site-ul www.tvr.ro, iar inregistrarile vor fi postate online imediat ce se incheie emisiunea.
Performantele sportivilor romani, noile recorduri mondiale si olimpice, clasamentul pe medalii, dar si prezentarea celor 15 sporturi completeaza site-ul special al TVR dedicat Jocurilor Olimpice de Iarna.
Televiziunea Romana detine drepturile exclusive de televiziune si new media pentru Jocurile Olimpice de Iarna de la Vancouver 2010.
In plus , TVR detine drepturile si pentru alte evenimente sportive importante la nivel european si mondial, cum ar fi: Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud, Campionatul european de fotbal - Euro 2012 si Campionatul Mondial de Fotbal 2014 din Brazilia, Jocurile Olimpice 2012 de la Londra si Jocurile Olimpice de Iarna din 2014 din Rusia (Soci).
Sursa: TehnoPOL