Microsoft si divizia din SUA a constructorului auto sud-coreean Kia Motors intentioneaza sa dezvolte, in cadrul unui parteneriat, un sistem care va permite soferilor si pasagerilor sa controleze prin comenzi vocale sistemul audio al masinii sau telefonul, potrivit Wall Street Journal.
Sistemul, denumit UVO, va fi prezent pana la sfarsitul anului pe mai multe modele produse de Kia, primul dintre acestea fiind Kia Sorento, care va fi scos pe piata probabil in iulie. Parteneriatul va fi anuntat marti, la Expozitia Internationala de Electronice, organizata la Las Vegas.
UVO va intra in concurenta directa cu sistemul Sync, al Ford, bazat de asemenea pe tehnologie Microsoft. Constructorul auto american va prezenta, la aceeasi expozitie, noi caracteristici ale Sync, care combina navigatia cu elemente de media online.
"Pentru noi, sistemul reprezinta o interfata revolutionara", a declarat vicepresedintele unitatii de marketing pentru SUA a Kia, Michael Sprague. El a refuzat sa precizeze cat va costa produsul.
Preturile Sync pornesc de la 400 de dolari.
Oferit de Tehnopol