Cele două companii au anunţat, în iulie 2009, formarea unui parteneriat pe termen de zece ani care să le permită concurarea mai eficientă a Google în domeniul căutării pe Internet, prin reunirea tehnologiei Microsoft cu forţa Yahoo! în vânzările de publicitate.
Motorul de căutare al Google domină în prezent piaţa, urmat la mare distanţă de Yahoo! şi de serviciul Bing al Microsoft, lansat în luna mai 2009.
Potrivit acordului de alianţă, ambele companii vor folosi motorul de căutare Bing al Microsoft, în timp ce Yahoo! se va concentra pe atragerea contractelor mari de publicitate.
În urma aprobării obţinute din partea autorităţilor de reglementare, Microsoft şi Yahoo! vor începe parteneriatul în următoarele câteva zile, urmând ca schimbările să fie finalizate la începutul anului 2012.
"În spaţiul economic european, activităţile în domeniul serviciilor de căutare ale Microsoft şi Yahoo! sunt limitate, iar cota lor de piaţă cumulează sub 10%", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Continua lectura stirii pe Sursa citata, MediaFax.