BRD doneaza 15.000 de euro pentru reconditionarea pianului lui Dinu Lipatti si a celorlalte 15 piane vechi de la Conservator

BRD doneaza 15.000 de euro pentru reconditionarea pianului lui Dinu Lipatti si a celorlalte 15 piane vechi de la Conservator

Saptamana aceasta licitatia caritabila Salvati Pianele Conservatorului organizata la initiativa Realitatea TV si Realitatea.net s-a incheiat. BRD Groupe Société Générale si 8 iubitori de muzica clasica au achizitionat toate obiectele daruite de vedete pentru reconditionarea pianului lui Dinu Lipatti.


“Initiativa REALITATEA.NET ne-a cucerit din prima clipa, pentru ca mesajul sensibil atinge doua domenii esentiale ale strategiei noastre de sponsorizare: conservarea valorilor si monumentelor istorice din Romania si sustinerea unor institutii culturale de prestigiu, sub umbrela mecenatului artistic. Este o directie pe care o urmam de mai bine de 10 ani si suntem bucurosi ca ne-am putut alatura acestui proiect cultural inspirat.” a declarat Bianca Dordea, Director Comunicare BRD – Groupe Société Générale.

“Multa lume a fost impresionata afland despre povestea pianelor cu suflet. Speram sa putem reconditiona cat mai multe dintre ele si sa ne bucuram cat mai curand de cadentele suave ale pianelor in concert. Multumim tuturor celor care au facut donatii si intregii opinii publice pentru sprijin.” a spus prof. univ. dr. Dan Dediu, rectorul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti

BRD a contribuit cu 5000 de Euro pentru cumpararea obiectelor ramase inscrise in licitatia Salvati Pianele Conservatorului si, in plus, printr-un parteneriat cu Universitatea Nationala de Muzica, s-a angajat sa ofere alti 10.000 in decurs de 3 ani de zile, valoarea finala a donatiei ajungand la suma de 15.000 euro.

Primul pian care va fi reconditionat este cel la care a invatat sa cante celebrul pianist si compozitor roman Dinu Lipatti, urmand ca banii ramasi sa fie cheltuiti pentru restaurarea celorlalte 15 piane vechi la care au cantat generatii intregi de muzicieni de renume precum Florica Musicescu, Silvia Serbescu, Cella Delavrancea, Ana Pittis sau Ioana Minei.

Dupa reconditionare pianul lui Dinu Lipatti va fi vedeta unui concert organizat de Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, in timp ce articolele achizitionate de BRD vor fi donate inapoi organizatorilor licitatiei pentru a fi folosite la sustinerea altor cauze caritabile.

La licitatie au participat, de asemenea, si 8 iubitori de muzica clasica, oferind in total circa 1000 de Euro pentru colierele oferite de Ioana Moldovan-Buscu si Ana Maria Ferentz, icoana donata de Magda Catone, manuscrisul Mirelei Voicu, papusa birmaneza a lui Dan Chisu, bilele lui Robert Turcescu, jocul de sah al Melaniei Medeleanu, tacul lui Mihai Tatulici si mingile de fotbal semnate de Bogdan si Mitica Dragomir.

Actiunea caritabila Salvati Pianele Conservatorului s-a desfasurat online de la inceputul lunii decembrie pe website-ul Realitatea.net. Printre cei care au donat obiecte de suflet pentru organizarea licitatiei se numara Ioana Moldovan-Buscu, Bianca Brad, Rocsana Marcu, Ana-Maria Ferentz, Diana Sucu, Amalia Nastase, Dan Bittman, Mihai Tatulici, Robert Turcescu, Dan Chisu, A.G. Weinberger, Smiley, Paula Seling, Melania Medeleanu, Corina Dragotescu, Valentina Pelinel, Mihaela Cernea, Dan Diaconescu si Monica Columbeanu.

Comunicat oferit de catre Lidia Roman
PR & Marketing Executive - F5 divizia new media Realitatea-Caţavencu