Hostway Romania solicita schimbarea practicilor abuzive ale RoTLD

Hostway Romania solicita schimbarea practicilor abuzive ale RoTLD

Fondată în 1998, Hostway Corporation este una dintre cele mai mari companii de hosting la nivel global, cu prezență în 13 țări, 15 datacentere, 17 centre operaționale și peste 700 angajați.


Serviciile noastre includ înregistrare domenii, web hosting, colocare, servere dedicate, hosting SaaS și servesc mai mult de 1.4 milioane de website-uri și peste 2 milioane de clienți din întreaga lume.

RoTLD deține, în prezent, monopolul asupra pieței de tranzacționare de domenii .ro și impune companiilor partenere condiții de lucru inacceptabile.

Aceste condiții îngreunează considerabil atât dezvoltarea afacerilor care au principal domeniu de activitate înregistrarea de domenii, cât și creșterea pieței online din România.

Includem în această categorie următoarele practici:
- Concurează proprii parteneri prin vânzarea directă de domenii;
- Contractele cu partenerii NU sunt negociabile;
- RoTLD își rezervă dreptul de a modifica UNILATERAL toate clauzele contractului de achiziție de domenii (inclusiv prin adăugarea de taxe de mentenanță anuală);
- Partenerii sunt obligați să achite în avans sute de domenii;
- Înregistrarea pe viață a domeniilor impune un model de tranzacționare nesustenabil, ce diminuează considerabil posibilitățile de creștere ale partenerilor, în condițiile în care domeniile sunt o resursă limitată;
- Înregistrarea domeniilor se face manual, de către angajații RoTLD, și generează, astfel, întârzieri mari și nemulțumiri permanente în rândul clienților;
- Pune la dispoziția partenerilor instrumente ineficiente de management al domeniilor înregistrate;
- Refuză să rezolve problemele tehnice ale sistemului propriu care au consecințe asupra partenerilor și a clienților finali;
- Nu există transparență în privința situației pieței – nu se furnizează statistici oficiale;
- Suportul tehnic oferit partenerilor și clienților nu este disponibil 24/24.

Este imperativă sesizarea autorităților responsabile (ANCOM/ANRCTI, IANA) pentru schimbarea practicilor impuse de RoTLD și stoparea gestionării ineficiente a domeniilor .ro, ce limitează creșterea prezenței online a microîntreprinderilor din România.

Hostway România solicită încetarea vânzărilor directe realizate de către RoTLD, micșorarea prețurilor la achiziția de domenii .ro și îmbunătățirea instrumentelor de gestionare a domeniilor înregistrate.

Aceste schimbări ar constitui importante oportunități de creștere pentru întregul mediu online local. Construirea unei identități pe internet ar deveni, astfel, mai ușor accesibilă pentru microîntreprinderi, start-up-uri și persoane fizice.

Flaviu Rădulescu, General Manager Hostway România:
”Facem eforturi să susținem companiile mici pentru că ele vor fi motorul de creștere al online-ului românesc în perioada următoare.

Pentru microîntreprinderi, un site cu domeniu .ro reprezintă un pas important. Pentru a încuraja acest pas, înregistrarea domeniului ar trebui să fie cât mai ușoară, mai rapidă și, foarte important, mai puțin costisitoare.

Atât RoTLD, cât și jucătorii din piața de hosting ar trebui să aducă o contribuție pozitivă în acest proces, care va avea drept consecință dezvoltarea întregului nostru domeniu de activitate.”

Pentru mai multe detalii vizitați www.hostway.ro

Contact Hostway România: Ioana Hreninciuc, Marketing Manager