ANCOM a lansat initiativa unui calendar regional al trecerii la televiziunea digitala

ANCOM a lansat initiativa unui calendar regional al trecerii la televiziunea digitala

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a organizat marti forumul regional Dividendul digital – provocari si oportunitati in regiune, cu scopul de a identifica principalele provocari ale tranzitiei de la analogic la digital si ale alocarii ulterioare a dividendului digital si de a facilita coordonarea in regiune.


In prezenta inaltilor reprezentanti ai Comisiei Europene si ai Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor, ai organismelor europene din domeniul gestionarii spectrului radio, precum si ai membrilor marcanti din conducerea grupurilor multinationale de telecomunicatii cu activitate in regiune, cele zece state din regiune prezente la reuniune: Bulgaria, Croatia, Grecia, FRY Macedonia, Muntenegru, Republica Serbia, Slovenia, Ungaria, Moldova si Romania s-au declarat de acord ca o abordare armonizata a utilizarii dividendului digital la nivel regional, prin coordonare bilaterala si multilaterala, este intru totul benefica.

In contextul in care alte editii ale forumului regional ar veni in sprijinul acestei initiative de armonizare, tarile participante au agreat ca urmatoarea editie a acestuia sa aiba loc in 2011, la Bucuresti.

Textul integral al concluziilor reuniunii, care contine principiile si obiectivele comune agreate de cele 10 state, poate fi consultat aici.

Reprezentantii autoritatilor de reglementare din regiune au reiterat in prima sesiune a forumului faptul ca trecerea la televiziunea digitala va fi un proces complex, cu importante implicatii economice si sociale, si ca modalitatea de utilizare a dividendului digital va fi provocarea secolului 21 in comunicatii. “Coordonarea europeana este raspunsul la aceasta provocare.

Doar o reglementare armonizata va oferi utilizatorilor acces la servicii de televiziune digitala si la servicii broadband wireless mai bune si mai ieftine, dar si la o paleta mai larga de servicii wireless inovative”, declara Pham Nhu Hai, seful Directiei pentru Servicii Audiovizuale din cadrul Biroului de Radiocomunicatii al Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor, ITU.

“Coordonarea si armonizarea utilizarii spectrului radio si a dividendului digital sunt vitale, cu atat mai mult la nivel regional, in conditiile in care nu toate statele din regiune sunt membre ale Uniunii Europene, iar ritmul tranzitiei este diferit in fiecare tara.

Ma bucur ca am reusit cu aceasta ocazie sa agreem la nivel regional ideea unui calendar al trecerii la televiziunea digitala terestra care sa faciliteze coordonarea in regiune”, a intarit Catalin Marinescu, presedintele ANCOM.

Operatorii care activeaza in mai multe tari din regiune si care au luat parte la cea de-a doua sesiune, precum si reprezentantii marilor grupuri internationale producatoare de echipamente carora le-a fost rezervata sectiunea a treia s-au declarat pregatiti pentru furnizarea de servicii prin intermediul dividendului digital si considera armonizarea utilizarii spectrului, in special a dividendului digital, un factor cheie pentru incurajarea cresterii economice.

Sursa: Autoritatea naţională pentru reglementare în comunicaţii şi tehnologia informaţiei