Telescopul Hubble

Telescopul Hubble

Ce este telescopul Hubble si detalii despre Hubble
Telescopul spaţial Hubble (prescurtat HST, de la numele lui în engleză Hubble Space Telescope) este un telescop plasat pe orbită în jurul Pământului, numit aşa după astronomul Edwin Hubble.




Istoria Telescopului Spaţial Hubble începe în 1946 când astronomul Lyman Spitzer a scris un referat întitulat Avantajele astronomice ale unui telescop pe orbită, în afara atmosferei terestre. În acesta, autorul a vorbit despre cele două mari avantaje ale unui telescop spaţial.

Primul avantaj ar fi că rezoluţia unghiulară (puterea separatoare cea mai mică pentru care două obiecte să fie văzute distinct) va fi limitată doar de difracţie, nu şi de turbulenţele atmosferice de pe Pământ, care dau efectul de sclipire al stelelor.

Telescoapele de pe Pământ sunt limitate la rezoluţii de 0,5 - 1,0 secunde de arc, prin comparaţie cu rezoluţia teoretică limitată doar de difracţie, de 0,1 secunde de arc pentru un telescop cu o oglindă de 2,5 m diametru.

Al doilea avantaj este că un telescop spaţial poate face observaţii şi pentru lungimi de undă din spectrele infraroşu şi ultraviolet, care sunt puternic absorbite de atmosfera terestră.

Este poziţionat în afara atmosferei terestre, ceea ce îi conferă un avantaj semnificativ faţă de telescoapele de pe Pământ, imaginile nefiind perturbate de către turbulenţele atmosferice, iar telescopul putând capta informaţii şi în spectrul ultraviolet, ale cărui lungimi de undă sunt în mod normal puternic atenuate de către stratul de ozon al Pământului.

De la lansarea lui în 1990 a devenit unul dintre cele mai importante instrumente din istoria astronomiei. Cu el astronomii au făcut numeroase observaţii, care au dus la importante descoperiri în astrofizică.

Camera fotografică cu câmp foarte larg de pe Hubble furnizează cele mai detaliate imagini în lumină vizibilă realizate vreodată.

De la conceperea lui în 1946 şi până la lansare, proiectul construirii unui telescop spaţial a fost întârziat repetat de probleme tehnice şi de buget.

În plus, imediat după lansarea din 1990 s-a descoperit că oglinda lui principală suferea de o aberaţie de sfericitate, aberaţie care compromitea grav capacităţile telescopului.

Totuşi, după o misiune de întreţinere din 1993, telescopul a atins calităţile preconizate în proiect, devenind un instrument vital atât pentru astronomie, cât şi pentru publicul larg. Telescopul spaţial Hubble face parte din programul NASA Great Observatories (în română Mari Observatoare Spaţiale), alături de Observatorul Compton pentru raze Gamma, Observatorul Chandra pentru raze X şi Telescopul spaţial Spitzer.

Hubble este rezultatul unei colaborări între NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Hubble este singurul telescop spaţial conceput pentru a fi întreţinut în spaţiu de către astronauţi.

Până în prezent, au fost executate cinci misiuni de întreţinere. Prima misiune de întreţinere a avut loc în decembrie 1993, când a fost corectată aberaţia de sfericitate a oglinzii telescopului.

A doua misiune de întreţinere a fost efectuată în februarie 1997 când au fost adăugate două noi instrumente. A treia misiune de întreţinere s-a efectuat în două etape: SMA3A din decembrie 1999 când la telescop s-au făcut reparaţiile urgente, urmată de SMA3B din martie 2002 când a fost montată Camera pentru observaţii panoramice (ACS - Advanced Camera for Surveys).

Imagini Video Hubble





Surse: Wikipedia, YouTube, Wapedia