F5 aduna cele mai importante grupuri de audienta din SATI pe categoriile Stiri generale si Economie si finante
Potrivit valului 5 al Studiului de audienta SATI, F5 ocupa locul 1 in topul volumelor de audienta din categoria Stiri generale, cu portalul de stiri REALITATEA.NET, si dispune de cel mai bun profil demografic intre toate cele 180 de site-uri cuprinse in studiu pe VoxPublica.ro, respectiv de audienta cu cea mai mare afinitate pentru grupurile premium din categoria Economie si finante pe MONEY.ro.
Studiul de audienta SATI este un sondaj realizat pe baza de chestionar online care, spre deosebire de datele de trafic obtinute prin calculul mecanic al ip-urilor sau browserelor, masoara vizitatorii unici ai site-urilor, determinand profilul demografic, obiceiurile de life-style, de consum de media si produse ale acestora.
Cel de-al cincilea val al Studiului de audienta SATI s-a desfasurat in perioada septembrie 2009 - februarie 2010 si a avut un univers de 5,203 milioane de persoane, cu varste cuprinse intre 14-64 ani, din mediul urban, care acceseaza cel putin o data pe saptamana Internetul.
F5 aduna cele mai importante grupuri de audienta din SATI pe categoriile Stiri generale si Economie si finante
REALITATEA.NET – portalul de stiri cu cea mai mare audienta pe segmentul Stiri generale
REALITATEA.NET reuneste 389 de mii de vizitatori unici saptamanal, cel mai mare volum de audienta din categoria Stiri generale din SATI, fiind urmat pe locul secund de StirileProtv.ro (350 de mii de vizitatori unici), pe pozitiile 3 si 4 de Hotnews.ro (233 mii) si Evz.ro (217 mii), iar pe locul 5 de Gandul.info (203 mii).
Portalul de stiri editat de F5 dispune de un profil demografic cu afinitate peste medie pentru grupurile de public premium: 75,7% dintre vizitatorii REALITATEA.NET au intre 19 si 49 de ani; 41,8% sunt absolventi de studii superioare; 46,2 procente provin din categoriile sociale de top AB (top si middle management, profesionisti cu inalta educatie), 36,7% au venituri peste medie (+1.500 RON), respectiv 24,7 procente venituri mari (peste 2.000 RON).
De asemenea, in cifre absolute, REALITATEA.NET se detaseaza considerabil fata de principalii competitori pe fiecare grup de public premium. Spre exemplu, pe grupul de audienta AB inregistreaza saptamanal 179 de mii de vizitatori unici, cu 57 de mii in plus fata de urmatorul clasat, StirileProtv.ro (122 de mii), iar pe segmentul de vizitatori cu venituri mari (+2.000 RON), portalul realizeaza saptamanal 96 de mii unici, cu 33 de mii mai mult decat Hotnews.ro (63 de mii, locul 2).
VoxPublica.ro – cel mai bun profil de audienta intre toate site-urile cuprinse in Studiul de audienta SATI
Platforma de bloguri, comentarii si opinii VoxPublica.ro inregistreaza cea mai mare afinitate (peste 180) pentru publicul educat, cu venit mare sau cu statut AB.
Astfel, VoxPublica aduna saptamanal 26 de mii de vizitatori unici, intre care 77,9% au varste cuprinse intre 19 si 49 de ani; 52,1% sunt absolventi de studii superioare; 54,6% au statut social AB (top si middle management, profesionisti cu inalta educatie), iar 44,5% dintre vizitatori au venituri peste medie (+1.500 RON).
MONEY.ro – cel mai bun profil de audienta de business si locul 3 in topul site-urilor cu audienta premium din SATI
MONEY.ro beneficiaza pentru prima oara de rezultate de audienta masurate de SATI si, potrivit valului 5 al Studiului de audienta, portalul detine o audienta saptamanala de 92 de mii de vizitatori unici.
Rezultatul claseaza portalul pe locul 3 in ierarhia volumelor de audienta realizate de site-urile de business din SATI, dupa Zf.ro – ocupantul locului 1, 138 de mii de vizitatori unici; si Wall-street.ro - locul 2, 123 de mii.
Cu toate acestea, in cazul grupurilor tinta premium diferentele de audienta intre MONEY.ro si primele doua clasate din categorie se micsoreaza considerabil, portalul de business editat de F5 dispunand de cel mai bun profil demografic din Economie si finante, respectiv de locul 3 in clasamentul general al site-urilor cu audienta premium din SATI.
Astfel, peste trei sferturi din audienta are pana in 44 de ani, jumatate dintre vizitatori sunt absolventi de facultate, jumatate se incadreaza in categoriile sociale de top AB (top si middle management, profesionisti cu inalta educatie), 54% provin din orasele foarte mari (cu peste 200 de mii de locuitori), 71% lucreaza si 18% sunt studenti, 58% sunt responsabili cu cumparaturile curente in gospodarie, respectiv 43 de procente au venituri peste medie (+1.500 RON).
De asemenea, in categoria publicului cu venit peste 2.000 RON, MONEY.ro aduna saptamanal 28 de mii de vizitatori unici (peste 30% din audienta generala), similar cu Wall-street.ro, desi audienta generala a acestuia din urma este cu 34% mai mare decat in cazul portalului de business al F5.
Comparativ cu utilizatorii de Internet si cei de site-uri de business, audienta MONEY.ro manifesta interes ridicat fata de informatiile de business, politica si piata imobiliara, folosind Internetul in mai mare masura pentru operatiuni bancare online, RSS feeds, cititul newsletterelor, blogurilor, al presei si stirilor, respectiv in masura mai mica pentru download de softuri si jocuri, flirting/dating, cautarea de muzica, filme.
Vizitatorii MONEY.ro au gospodariile mai bine dotate decat utilizatorii de Intenet sau decat publicul site-urilor de business: 21% au cel putin 2 masini, 10% au casa de vacanta.
Mai mult, audienta portalului de business al F5 intentioneaza in mai mare masura sa achizitioneze in urmatoarele 12 luni teren, casa de vacanta, locuinta, mobila, fata de audienta generala a site-urilor din .RO.
Spatiile publicitare ale REALITATEA.NET, VoxPublica.ro si MONEY.ro sunt administrate de regia de vanzari online, cross-media si proiecte neconventionale F5 X-Media, parte din compania F5.