Dacă aveţi până în 35 de ani, facultatea absolvită şi n-aţi mai avut niciodată propria afacere, dar aţi vrea să demaraţi una, atunci, din 2011, acest lucru ar putea fi posibil chiar cu bani de la stat.
Guvernul a realizat un proiect de Ordonanţă care prevede alocarea de la buget a unor sume care să asigure 20% din valoarea de start a unei afaceri, în limita a 10.000 de euro. Pentru restul de 80%, adică maxim 50.000 de euro, tot statul ar urma să ofere garanţii cu care întreprinzătorul să se ducă la bănci şi să obţină banii.
Astfel valoarea maximă a a unei afaceri care este sprijinită de stat ar fi de 60.000 de euro.
Foarte important de ştiut este că cei 10.000 de euro ai statului se primesc doar după ce proiectul afacerii este declarat fezabil de o instituţie de credit