Kaspersky Lab România oferă, până la 31 august 2010, o reducere de 30% pentru toate licenţele Kaspersky Internet Security 2010, Kaspersky PURE și Kaspersky Anti-Virus 2010.
Acestea vor putea fi achiziţionate la un preţ special, recomandat de producător, de la toţi partenerii şi distribuitorii Kaspersky Lab, precum Domo, Carrefour sau Depozitul de Calculatoare. Oferta este disponibilă numai pentru licenţele iniţiale valabile 1 an de zile, pentru 1 PC.
Reducerea oferită utilizatorilor nu va „absorbi” doar TVA-ul majorat, ci va presupune şi o reducere la preţul de listă al produselor Kaspersky Lab, în această perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar.
„O viaţă lipsită de griji nu înseamnă doar modul în care ne protejăm de stresul cotidian, de problemele zilnice şi de felul în care ne raportăm la cei din jurul nostru”, spune Teodor Cimpoeşu, Managing Director Kaspersky Lab România şi Bulgaria. „Pentru mulţi dintre noi, contextul social a devenit din ce în ce mai complex, amplificat de noi activităţi care ţin exclusiv de viaţa noastră digitală.
Socializăm online, schimbăm fotografii, impresii, vizionăm filme şi, în acelaşi timp, lucrăm la diferite proiecte. Protejarea acestei vieţi digitale trebuie să ne preocupe într-o măsură egală cu siguranţa la care aspirăm în viaţa reală, deoarece pericolele nu sunt deloc de neglijat”, completează Cimpoeşu.
Poluarea digitală este definită de Kaspersky Lab ca suma oricăror „obstacole” care împiedică utilizatorii să-şi desfăşoare zilnic activităţile cu ajutorul PC-ului, precum malware, atacuri cibernetice, phishing sau spam.
Stresul vieţii cotidiene este amplificat de poluarea digitală, cauzând griji care pot fi uşor evitate dacă utilizatorii acordă mai multă atenţie securităţii informatice.
Produsele din gama Kaspersky 2010 încorporează avantajele tehnologiei Host-based Intrusion Prevention System (HIPS) într-un modul de Control al Aplicaţiei, care alocă un rating de securitate pentru orice malware necunoscut.
În plus, noua soluţie Kaspersky PURE include toate opţiunile şi funcţiile întâlnite în Kaspersky Anti-Virus şi Kaspersky Internet Security, precum cunoscuta tehnologie „Sandbox” care permite executarea aplicaţiilor suspecte într-un mediu virtual securizat înainte ca ele să afecteze sistemul de operare.
Kaspersky PURE combate poluarea digitală combinând protecţia împotriva tuturor categoriilor de malware răspândit pe Internet cu opţiuni avansate de securitate, precum control parental avansat, backup şi criptare de fişiere, un sistem de management al parolelor, dar şi posibilitatea de a administra o întreagă reţea de mici dimensiuni şi modifica setările de securitate de la orice computer conectat local.
Soluţiile de securitate Kaspersky Lab cu discount de 30% pot fi cumpărate atât prin intermediul partenerilor oficiali, cât şi al magazinului online www.kaspersky.ro/magazin
Sursa: Comunicate de presa