Trend Micro™ lansează Titanium™ 2011

Trend Micro, unul dintre principalii producători mondiali de soluţii de securitate IT, lansează astăzi şi în România, Titanium 2011, un nou produs software ce oferă protecţie de ultimă generaţie pentru datele utilizatorilor, este uşor de utilizat şi asigură totodată performanţe optime sistemelor informatice pe care rulează.

Noua familie de produse include soluţiile Titanium Antivirus+, Titanium Antivirus+ for Netbooks, Titanium Internet Security şi Titanium Maximum Security. Fiecare produs din familia Titanium oferă utilizatorilor o soluţie software mai performantă şi mai uşor de folosit decât versiunile anterioare, asigurând totodată protecţie completă.

Titanium 2011 foloseşte o tehnologie revoluţionară care îmbină serviciile web, de tip cloud-based, serviciile de reputaţie a emailurilor şi documentelor cu tehnologia Trend Micro Smart Scanning pentru a oferi o protecţie în timp real împotriva ameninţărilor informatice tot mai complexe. Trend Micro Titanium Security 2011 opreşte viruşii, spyware-ul şi atacurile de tip phishing înainte ca acestea să ajungă în computerul protejat.

Protecţie inteligentă

Pentru că anumite module ale aplicaţiei sunt găzduite pe serverele proprii Trend Micro, Titanium 2011 este capabilă să oprească ameninţările înainte ca acestea să ajungă la sistemul vizat. Această arhitectură parţial cloud-based scade totodată gradul de încărcare a procesorului, dar şi a memoriei şi a spaţiului de stocare, obţinând o creştere semnificativă în performanţele staţiei de lucru pe care aplicaţia este instalată.

Titanium 2011 a fost proiectată pentru a bloca proactiv ameninţările de pe Internet, iar testări independente efectuate pe sisteme informatice pe care noua soluţie de la Trend Micro a fost instalată au evidenţiat că aceasta se plasează cu mult peste soluţiile concurente, atât în privinţa protecţiei cât şi a gradului scăzut de ocupare a resurselor computerului.

„Titanium 2011 este o soluţie câştigătoare pentru toţi clienţii, oricum ai privi-o“, spune Carol Carpenter, Executive General Manager în cadrul departamentului Consumer & Small Business Trend Micro. „Noua tehnologie impune standarde avansate de securitate IT, acasă şi la serviciu, şi este cea mai eficientă metodă de combatere a creşterii explozive de ameninţări online. Titanium 2011 este un upgrade pentru clienţii noştri, pentru noi şi pentru întreaga industrie“, adaugă oficialul.

Titanium foloseşte tehnologia Trend Micro Smart Scan pentru a oferi protecţie imediată, direct din Internet. Accesând bazele de date Trend Micro cu informaţii privind reputaţia online, actualizate permanent, reacţia aplicaţiei în faţa atacurilor este semnificativ mai rapidă decât în cazul unui software de securitate standard. Asemenea aplicaţii necesită periodic download-uri consistente de semnături malware ce s-au dovedit a oferi protecţie mult mai puţin eficace decât Titanium 2011, prin accesul în timp real la informaţiile in-the-cloud.

Tehnologia Smart Scan lucrează şi ea cu indecşi şi caching local, precum şi cu tehnici euristice şi comportamentale de monitorizare, toate stocate local, pe sistemul clientului, astfel încât datele utilizatorului sunt totuşi protejate chiar şi când sistemul nu este conectat la Internet. Aceasta combinație puternică luptă împotriva amenințărilor atât în nor cât și pe computerul local.

Trend Micro Titanium 2011 beneficiază, de asemenea, de infrastructura Trend Micro Smart Protection Network, care operează discret în fundal, analizând fişierele şi activităţile online împotriva amenințărilor. Utilizatorii nu trebuie să-şi facă griji pentru menţinerea şi actualizarea acestei baze de date locale, pentru că serviciile de reputaţie folosite de Titanium Security 2011 sunt localizate pe serverul virtual. Prin acest mod de lucru, Trend Micro Tinanium 2011 prezintă o manieră complet inovatoare de protejare a datelor utilizatorilor.

Soluţiile de securitate anterioare furnizate de Trend Micro, dar şi de celelalte companii de securitate IT, stocau informaţii despre ameninţările informatice chiar pe computerul protejat.
Acest mod de funcţionare presupunea actualizări frecvente ale bazei de date cu viruşi, dar şi expunerea directă a sistemului la sursa de infectare pentru a putea evalua şi a combate ameninţarea informatică.

Performanţe crescute

Echipa de dezvoltare Titanium 2011 s-a concentrat nu doar pe oferirea unei protecţii îmbunătăţite, ci şi pe creşterea performanţelor sistemului, astfel încât aplicaţia software rezultată utilizează mai puţine resurse (procesor, memorie) în timpul funcţionării.

Titanium 2011 schimbă experienţa utilizatorului din multe puncte de vedere, de la durata de scanare redusă, la consumul diminuat de resurse, fiind, de altfel, un produs cu un raport foarte bine echilibrat între funcţionalităţi şi eficienţă. Dimensiunile reduse ale aplicaţiei, un timp de pornire scăzut şi optimizarea procesului de scanare post-instalare sunt alte îmbunătăţiri aduse produsului.