Cele mai de succes afaceri prin francize

Cele mai de succes francize din Romania sunt, in prezent, cele din servicii: fast-food, saloane de cosmetica, incarcari cartuse si pariuri sportive, afirma specialistii in domeniu, citati de DailyBusiness.ro. Investitia minima in deschiderea unui business este de 3.000-5.000 de euro.

Daca ati avea 5.000 de euro cash, ati risca sa deschideti o franciza? Cu siguranta multi ar spune nu, preferand sa tina banii in banca, pentru zile negre. Exista insa si romani care risca sa isi investeasca economiile in deschiderea unei afaceri.

Potrivit specialistilor in domeniul francizelor, cei mai multi antreprenori provin din randul celor care inainte faceau speculatii imobiliare, afaceri cu masini sau lucrau pe posturi bine platite in companii de top.

Iar cei mai multi investitori opteaza pentru business-uri la cheie, oferite de francizori.

"Sunt foarte putini cei care mai risca deschiderea unui format de business inovator. Pana iti faci firma, pana iti ies actele de la OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) trec luni de zile, pierzi oportunitatea. Asa ca multi prefera, in aceasta perioada, business-urile la cheie, in franciza", a declarat Constantin Anton, presedintele Asociatiei Romane de Franciza.

Potrivit acestuia, francizele cele mai cautate in acest an se situeaza intre 5.000 si 50.000 de euro, ca investitie totala. "Investitiile sunt in general mici, pentru ca si riscurile sunt mari in aceasta perioada ", afirma specialistul.

Ce se cauta in prezent in piata? "Cele mai cautate francize sunt cele din sectorul de fast-food. Sunt sute de business-uri deschise in ultima vreme, cele mai multe in sectorul patiseriei. De altfel, cine nu a observat ca la fiecare colt de strada a aparut cel putin un fast-food ?", spune Anton, pentru DailyBusiness.ro.

Potrivit specialistului, dincolo de business-urile ieftine, in genul Fitosica (o franciza de 3.000 de euro in domeniul gogoseriei) sau Chipstix (o franciza in domeniul comercializarii cartofilor prajiti, ce necesita o investitie totala de 5.000 de euro din care 2.000 euro reprezinta taxa de franciza), in piata se vand si francize scumpe, precum Quasi Pronti (o franciza de restaurant tip fast-food originar din Portugalia, cu peste 35 de locatii deschise si care costa 45.000 de euro) si chiar McDonald's. "Chiar in aceste zile negociem o astfel de franciza pentru un investitor dispus sa investeasca o suma cu mai multe zerouri intr-un astfel de restaurant ", a declarat presedintele Asociatiei Romane de Franciza.

"Afacerea fast-food merge excelent pentru ca imbina trei lucruri importante in ziua de azi - pretul, calitatea si timpul scurt petrecut sa iei masa ", spune Daniela Popescu, Franchise Development Manager la B&C Consulting.

Dincolo de afacerile "licentiate" cu saorme, covrigi, produse de patiserie si alte produse fast-food, la mare cautare sunt, potrivit specialistilor, francizele din sectorul serviciilor.

"Va pot da exemplul francizei Eco-refill ce ofera servicii de incarcari cartuse", spune Anton.

"De asemenea, exista o cerere in crestere pentru francizele de pariuri. Era de asteptat in conditiile in care, in vreme de criza, piata jocurilor de noroc creste. Perspectiva unui castig salvator ii indeamna pe multi sa joace, dovada rezultatele realizate de Loterie si dezvoltarea spectaculoasa a firmelor de pariuri", spune expertul.

Potrivit presedintelui Asociatiei Romane de Franciza, exista o cerere in crestere si pentru francizele din sectorul cosmetic. In piata pot fi cumparate, spre exemplu, francize in genul D&P Perfumum, ce necesita o investitie de 10.000 de euro sau Attirance Cosmetics, o afacere de 20.000 euro (3.000 euro, taxa de franciza) cu produse cosmetice realizate din materii prime naturale.

Capcanele francizelor

Achizitia unei francize nu aduce automat succesul in afaceri, avertizeaza specialistii. Exista multe francize care nu se pliaza pe situatia economica actuala, ce necesita investitii sau determina costuri de vanzare mult prea mari pentru puterea de cumparare a romanilor.

Specialistii spun, pe de alta parte, ca exista francize care, dezvoltate insuficient sau cu costuri reduse, pot aduce un deznodamant nefericit, iar cele mai multe multe falimente au fost semnalate in domeniul serviciilor, in special in alimentatie.

"Piata, in momentul de fata, este volatila ", spune presedintele Asociatiei Romane de Franciza. "Sunt foarte multe francize care se deschid, insa avem si un numar semnificativ de afaceri care au esuat ", afirma Constantin Anton.

Francizele cu cel mai ridicat grad de risc sunt, de departe, cele din sectorul imobilar si consultanta financiara.

Spre exemplu, in piata imobiliara, din 10.000 de agentii imobiliare active inainte de aparitia crizei financiare, circa 7.000 si-au oprit activitatea, in principal din lipsa tranzactiilor. Printre francizorii afectati de criza s-au aflat Re/Max, Century 21 si Hirsh, care s-au confruntat cu un val de contracte reziliate.

Intreg articolul il puteti citi aici.