Avantaje si dezavataje pentru televiziunea digitala terestra

Din 17 iunie 2015, televiziunea în România s-a schimbat, trecând la cea digitală.


Din 17 iunie 2015, televiziunea în România s-a schimbat, trecând la cea digitală. Trecerea a însemnat însă că antenele clasice folosite de cei mai mulți români care nu utilizau o conexiune prin cablu sau satelit au devenit inutile, iar televizoarele n-au mai fost capabile să recepționeze alte canale în afară de postul public TVR1. România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, şi-a asumat trecerea definitivă la serviciile DVB-T2, acesta reprezentând standardul UE pentru transmiterea televiziunii digitale terestre.

Odată cu trecerea de la televiziunea analogică la cea digitală va crește gradul de accesibilitate al utilizatorului la programe de televiziune. Mai mult, peste 95% din populaţia României va beneficia de acoperire cu servicii de televiziune digitală, cel puţin pentru posturile publice naţionale de televiziune. Spre deosebire de televiziunea analogică, cea digitală terestră prespune o calitate a semnalului net superioară şi până la 40 de canale TV vor putea fi recepţionate fără să mai fie nevoie de aportul furnizorilor de servicii TV prin cablu, iar dintre ele maximum 16 vor fi gratuite.

Avantaje si dezavataje pentru televiziunea digitala terestra


Vitacom Electronics, unul dintre liderii pieței din România în domeniul distribuției de produse și accesorii electronice, recomandă pentru recepționarea canalelor digitale produsele de calitate, pentru a beneficia de o experiență foarte bună de utilizare.

În portofoliul nostru avem disponibile deja antene digitale de la producători olandezi, Funke fiind partenerul nostru de încredere. Gama variată de antene de interior, exterior sau combinate va satisface chiar și cele mai exigente cerințe, iar designul antenelor este unul modern și compact, antenele fiind de trei ori mai mici decât o antenă digitală obișnuită”, a declarat Vasile Andrei Vita, fondator Vitacom Electronics. 

Odată cu televiziunea digitală România face pasul necesar pentru următoarea etapă a acestui domeniu. În viteză la Internet, la nivel mondial, stăm foarte bine, dar asta nu înseamnă că ar trebui să uităm de alte medii de divertisment și informare. Noi ne bucurăm să le putem oferi clienților toate soluțiile necesare”, a completat Vasile Andrei Vita.

Pentru recepționarea semnalului televiziunii digitale, utilizatorii au nevoie de un receptor DVB-T2 pentru televizoarele care nu îl au deja încorporat (cele mai noi vin cu un astfel de receptor integrat) și o antenă clasică sau antenă pentru recepţie digitală de cameră sau de exterior. Recepţionarea canalelor DVB-T2 va necesita anumite costuri din partea utilizatorilor, cum ar fi prețul per receptor, care poate începe de la 120 lei.

Prețul unei antene exterioare porneşte de la 90 de lei, pe când al celei interioare începe de la 57 lei. Costurile pot varia și în funcție de echipamentul deja disponibil al utilizatorului.

Plusurile și minusurile pentru cele trei tipuri de recepție


Televiziunea digitala prin satelit are ca plusuri independenţa, fiind în legătură directă cu satelitul, fără a depinde de reţelele de cabluri. Apoi, prețul mai mic pentru numărul de canale din grila de programe față de cel practicat pentru abonamentele pentru televiziune digitală prin cablu.

Ca minusuri, acest tip de recepție depinde de satelit, care poate fi orientat doar către anumite puncte cardinale. Este o problemă în cazul apartamentelor, care dacă sunt orientate spre alt punct cardinal, atunci antena nu poate comunica cu satelitul.

În acest caz, va fi montată pe acoperişul blocului, ceea ce implică acordul asociaţiei de proprietari. Totuși, și dacă antena e montată pe acoperişul blocului, s-ar putea să existe momente când semnalul se va întrerupe, mai ales în cazul ploilor sau furtunilor. De asemenea, echipamentul, antena şi receptorul pot fi mai ieftine sau mai scumpe, în funcție de contractul încheiat cu compania furnizoare de servicii TV.

Televiziunea digitală terestră are ca plusuri recepţia fără abonament, prin antenă, în majoritatea zonelor ţării, inclusiv recepţie mobilă, pentru majoritatea programelor româneşti şi în perspectivă şi pentru unele programe străine, oferă o calitate mai bună a imaginii și a sunetului față de televiziunea analogică și include posibilitatea de a recepţiona gratuit canale HD.

De asemenea, oferă recepție semnal și în zone mai puțin accesibile. Ca minus, trebuie cumpărat echipamentul.

În final, televiziunea digitală prin cablu oferă un semnal mai bun, firma de cablu recepţionează cu antene performante mai multe posturi de emisie (majoritatea gratuite), filtrează corespunzător semnalele și fibra optică începe să fie tot mai folosită pentru transmiterea semnalului, ceea ce înseamnă calitate mai mare. Ca minusuri, pentru acest serviciu de curăţire şi rearanjare a programelor şi pentru traducerea programelor unor posturi străine aceste firme percep o taxă sub forma abonamentului lunar.

De asemenea, se transmite și analogic ceea ce înseamnă o calitate de semnal slab, putând duce și la imagine neclare. Pentru recepția semnalului digital este nevoie de receptor separat oferit de către operator, dar unele televizoare vin cu el inclus. De regulă, pentru receptor se plătește o taxă lunară.

Sursa Vitacom Electronics