Cum sa tii sub control costurile pentru internet in roaming
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) readuce în atenția utilizatorilor români ai serviciilor de internet mobil faptul că atunci când călătoresc în străinătate pot opta pentru o ofertă specială pentru perioadele de vacanță sau își pot stabili un plafon disponibil în oferta comercială a furnizorului.
În cazul în care utilizatorii nu aleg niciuna dintre aceste variante, li se va aplica pragul-limită implicit de 50 de euro pentru consumul de date în roaming dincolo de care accesul la internet este blocat automat.
Această limitare nu va fi aplicată dacă utilizatorii au optat, la încheierea contractului sau oricând pe parcurs, pentru renunțarea la plafonul implicit.
Cele mai recente date statistice publicate de ANCOM aici arată că în trimestrul III al anului 2014 (lunile iulie-august-septembrie) utilizatorii din România care au folosit serviciile de date în roaming în țările membre UE/SEE au consumat peste 71 milioane MB, în timp ce consumul pentru utilizatorii care au călătorit în țările din afara UE/SEE a fost de peste 3 milioane MB.
Conform datelor disponibile pe www.veritel.ro, un utilizator român de internet mobil care folosește planul tarifar standard și călătorește în afara spațiului UE, de exemplu în țările vecine sau în destinații turistice „tradiționale” precum Turcia, Muntenegru, Moldova sau Serbia, poate ajunge să plătească tarife între 5-13 Euro/MB pentru transferul de date.
Comparativ, în cazul deplasărilor în țările din Uniunea Europeană, unde există în prezent reglementări referitoare la tariful maxim pe care îl pot percepe operatorii, utilizatorii români plătesc vara aceasta maxim 0,20 euro/MB (fără TVA), în cazul utilizării planului tarifar standard (Eurotarif). Pentru a exemplifica, un utilizator care accesează de pe telefonul mobil căsuța de e-mail, rețele de socializare și site-uri de știri timp de aproximativ 2 ore poate ajunge să consume cel puțin 15MB, putând plăti sume între 3 euro și 195 de euro pentru roaming-ul de date, în funcție de țara în care se află.
Indiferent de plafonul pentru care optează, utilizatorii vor fi avertizați prin intermediul unor mesaje-text, email-uri sau ferestre pop-up, atunci când valoarea consumului înregistrat atinge 80% din plafon, precum și atunci când valoarea stabilită prin plafon este consumată.
Mesajul care semnalează consumarea cantității de trafic incluse în plafon va conține și informații și cu privire la procedura ce trebuie urmată pentru a beneficia în continuare de servicii de date în roaming.
Regulile privind stabilirea plafoanelor pentru utilizarea serviciului de date în roaming se aplică atât în statele din Uniunea Europeană, cât și în afara granițelor UE (în măsura în care operatorul rețelei din afara Uniunii Europene permite furnizorului de servicii de roaming să monitorizeze în timp real utilizarea serviciilor de către clientul său).
Pe de altă parte, utilizatorii care nu doresc limitarea costurilor cu telefonul mobil pe date în roaming trebuie să solicite în mod expres operatorilor acest lucru.
Plafonul poate fi reactivat oricând prin transmiterea unei solicitări către furnizorul propriu, care are obligația să-l activeze în termen de 1 zi lucrătoare de la primirea cererii. În cazul în care utilizatorii doresc să evite accesarea involuntară a serviciilor de date în roaming sau nu doresc să utilizeze serviciile de date în roaming, aceștia trebuie să facă setările corespunzătoare pe telefonul/tableta proprii.
Operatorii pot să pună la dispoziția clienților tarife mai mici sau alte planuri tarifare, precum cele din ofertele speciale pentru perioadele de vacanță.
Pentru a compara toate tarifele de telefonie și internet disponibile pe piață în acest moment, inclusiv cele pentru servicii de date în roaming, ANCOM le pune la dispoziție utilizatorilor comparatorul de oferte telecom, accesibil la adresa www.veritel.ro.
Mai multe informații privind utilizarea și costurile serviciului de roaming sunt disponibile pe pagina de internet a Autorității, aici.
Sursa: ANCOM Romania