Router Linksys WRT1900ACS - Noul router wireless WRT1900ACS

Linksys WRT1900ACS


ELKOTech Romania, companie membră a grupului ELKO, specializată în distribuția unei game largi de echipamente IT și soluții integrate, anunţă disponibilitatea noului router wireless Linksys WRT1900ACS. Linksys este primul producător care a atins pragul de 100 de milioane de routere vândute şi un lider mondial în materie de soluţii de reţelistică dedicate utilizatorilor finali şi companiilor.

Router Linksys WRT1900ACS - Noul router wireless WRT1900ACS


Noul router wireless WRT1900ACS oferă o viteză de procesare superioară şi dispune de o capacitate dublă de memorie comparativ cu modelul anterior WRT1900AC.



WRT1900ACS a fost dezvoltat prin îmbunătăţirea modelului premiat AC1900 şi, graţie puterii de procesare, capacităţii superioare de memorie şi caracteristicii open source ready, reuşeşte să ofere o performanţă superioară. Modelul este un router Dual-Band Gigabit, echipat cu un procesor la 1,6 Ghz, o memorie flash de 128 MB, o memorie RAM DDR3 de 512 MB şi porturi eSATA şi USB.

Se livrează împreună cu sistemul de configurare Linksys Smart Wi-Fi şi o serie de aplicaţii de management. În plus, Linksys a colaborat cu Marvell® şi OpenWrt.org pentru a asigura un suport complet open source în cea mai nouă distribuţie GNU/Linux, OpenWrt’s Chaos Calmer 15.05. Componentele hardware, alături de software-urile şi firmware-urile disponibile, fac din acest router o soluţie personalizabilă de performanţă înaltă.

Prin intermediul WRT1900ACS ne continuăm angajamentul de a transforma Linksys WRT în cea mai avansată şi performantă linie de produse dedicată utilizatorilor de acasă şi IMM-urilor. În dezvoltarea noului router am pornit de la modelul WRT1900AC şi am integrat componente de ultimă generaţie, precum un procesor performant şi o memorie RAM de capacitate mare. Prin creşterea capacităţii memoriei, utilizatorii vor putea să folosească într-un mod optim platforma open source, iar noi vom putea să dezvoltăm update-uri de firmware complexe, care ne vor permite să creştem în timp performanţa routerului”, a declarat Mike Chen, Vice president Product Management and Engineering pentru Linksys.

Linksys WRT1900ACS este un router dual-band wireless, capabil să ofere viteze de până la 1,3 Gbps, folosind banda de frecvenţe de 5 GHz, respectiv 600 Mpbs*, folosind banda de frecvenţe de 2,4 Ghz.

Caracteristicile cele mai importante ale routerului


· Procesor dual core ARM la 1,6 GHz;
· Memorie Flash 128 MB;
· Memorie RAM DDR3 512 MB;
· Full Open Source Ready;
· Suport pentru OpenWrt Chaos Calmer;
· Open VPN Server;
· Suport PPTP VPN;
· IPSec Pass-thru;
· 4x Gigabit LAN;
· 1x Gigabit WAN;
· 1x USB 3,0;
· 1x eSATA/USB 2,0;
· Poate funcţiona simultan în benzile 2,4 GHz şi 5 GHz;
· 64/128-bit WEP;
· WPA/WPA2 - Personal și Enterprise.

Combinaţia dintre aceste componente şi funcţionalităţi transformă router-ul Linksys într-un echipament robust, care poate funcţiona fără lag sau buffering chiar dacă sunt conectate la el, în acelaşi timp, un număr mare de echipamente. Conform unui raport comandat de Linksys în martie 2015, compania de cercetare IDC a ajuns la concluzia că, în medie, într-o casă conectată la Internet se află cel puţin cinci echipamente digitale. În plus, este binecunoscut faptul ca furnizorii de telecomunicatii îşi îmbunătățesc constant ofertele de trafic pe internet.

Pentru a face față numărului tot mai mare de dispozitive ce se pot conecta și pentru a beneficia de viteze din ce în ce mai mari oferite de furnizorii de acces internet, utilizatorii vor avea nevoie să achiziţioneze routere cu tehnologie Wireless-AC, precum WRT1900ACS.

Linksys WRT1900ACS este disponibil prin partenerii autorizaţi ELKOTech Romania și poate fi livrat către clienţi începând cu luna decembrie.

ELKOTech Romania anunta lansarea celei de-a patra generatii de switch-uri ATEN KVM IP

ELKOTech Romania, companie membră a grupului ELKO, specializată în distribuția unei game largi de echipamente IT și soluții integrate, anunţă lansarea de către ATEN International Co., Ltd. a celei de-a patra serii de switch-uri KVM over IP. Denumită KN8, noua serie oferă viteze de transfer media de două ori mai mari comparativ cu alte produse din aceeaşi clasă. Această performanţă permite atingerea unui nivel de productivitate ridicat atunci când sunt reluate diferite activităţi de mentenanţă IT, precum actualizarea unor licenţe software.

Seria ATEN KN8 integrează caracteristici îmbunătăţite pe partea de video, de securitate şi de transmisie de date. Modelele dețin un procesor grafic puternic FPGA, care permite redarea de materiale video în format high-definition (1920x1200 de pixeli) şi generarea de console locale şi remote. Îmbunătăţirea calităţii de redare aduce cu sine beneficii în lucrul cu aplicaţiile audio-video sau cu aplicații software utilizate în post-procesare, imaginile oferite de noile modele sunt clare şi fluide.