QNAP lansează NAS-urile rentabile TS-x31XU pentru rack

QNAP lansează NAS-urile rentabile TS-x31XU pentru rack


QNAP a anunțat serverele de stocare TS-x31XU, montabile în rack, disponibile în configurații cu 4, 8 și 12 sertare, cu o singură sursă de alimentare sau surse redundante. Motorizate de procesoarele AnnapurnaLabs Alpine AL-314 ARM Cortex-A15 quad-core la 1.7 GHz și integrând 2GB sau 4GB de memorie RAM DDR3 (extensibilă la 16GB) noile servere furnizează o soluție de stocare performantă, multifuncțională, puternică și eficientă din perspectiva costurilor.

QNAP lansează NAS-urile rentabile TS-x31XU pentru rack, cu procesoare quad-core și două porturi 10GbE SFP+


Cuplate cu motorul de criptare hardware și suportul cache SSD, seriile TS-x31XU cu procesoare quad-core oferă două porturi 10GbE SFP+ ce asigură capacități de top și viteze de transfer de până la 1.242 MB/s. O placă PCIe, suplimentară, cu un singur port 10GbE, poate fi instalată pentru o dezvoltare mai flexibilă. Seria TS-x31XU este ideală pentru afacerile mici și medii, care doresc să beneficieze de backup, restaurare, stocare virtualizată, cloud privat și să-și pregătească infrastructura 10GbE pentru viitor.

“Seria TS-x31XU 10GbE este o soluție NAS eficientă din perspectiva costurilor, ce ajută la îndepărtarea ineficienței din infrastructura IT, crescând flexibilitatea” declară Jason Hsu, manager de produs al QNAP. “Cele două porturi 10GbE SFP+ integrate descătușează potențialul rețelei pentru aplicațiile mari consumatoare de bandă, cum ar fi cele de virtualizare, transfer de fișiere la viteze înalte, stocare video și streaming, supraveghere IP și multe altele.”

Tehnologia inovatoare VJBOD de la QNAP ajută la maximizarea stocării. În loc să apelați la unități fizice de extensie a stocării, seria TS-x31XU poate fi utilizată pentru extinderea altor servere NAS cu VJBOD și crearea unor volume virtuale, pe discuri virtuale, pentru operarea serviciilor NAS. VJBOD introduce o modalitate economică de a folosi spațiul neutilizat de pe un NAS, furnizând utilizatorilor o soluție flexibilă de extensie a stocării.

QNAP dorește să fructifice oportunitățile oferite de IoT (Internet of Things), iar Container Station le oferă dezvoltatorilor un avantaj în proiectarea și implementarea aplicațiilor IoT.

Container Station integrează tehnologiile de virtualizare ușoară LXC și Docker și dispune de platforma QIoT Containers, care, cuplată cu capacitatea mare de stocare a modelelor TS-x31XU, furnizează un mediu cloud privat, cu o mulțime de aplicații containerizate aflate la îndemâna dezvoltatorilor pentru inițializarea microserviciilor.

Seriile TS-x31XU reprezintă o soluție completă pentru stocarea datelor, backup, partajare și management centralizat. Aceasta suportă partajarea fișierelor între platforme și backup pentru Windows, Mac și Linux/UNIX, Windows și Mac desktop/laptop, RTRR (Real-Time Remote Replication) cu backup și versionare, rsync și backup pentru stocare în cloud (Amazon Glacier, Azure Storage, Google Cloud Storage, Google Drive, Microsoft OneDrive, Dropbox, Amazon Drive, Yandex Disk, Box și multe altele).

TS-x31XU poate fi utilizat ca server VPN sau VPN Client pentru a securiza accesul în rețea.


Puternicul instrument de căutare Qsirch ajută la identificarea rapidă a fișierelor pe NAS, iar Qsync furnizează multiple feluri pentru sincronizarea fișierelor și partajarea grupurilor de fișiere pentru îmbunătățirea colaborării diverselor echipe. QmailAgent permite centralizarea multiplelor conturi de email și simplificarea administrării zilnice. Surveillance Station introduce o soluție de supraveghere profesională cu camere IP.

Capacitatea de stocare a modelului TS-x31XU poate fi crescută prin conectarea a două unități de extensie (UX-1200U-RP cu 12 sertare și UX-800U-RP cu 8 sertare) furnizând o capacitate totală de stocare de până la 36 de hard diskuri. Având suport pentru QJBOD Express (migrarea unității JBOD), utilizatorii pot conecta o unitate de extensie QNAP de mare capacitate la modelele TS-x31XU și pot transfera datele pe un alt NAS prin intermediul unității JBOD, fără a fi necesară o conexiune la rețea.

Specificații principale

Sursă de alimentare redundantă:
  • TS-431XU-RP: 4 sertare, RAM 2GB DDR3 SODIMM (extensibilă la 16GB)
  • TS-831XU-RP: 8 sertare, RAM 4GB DDR3 SODIMM (extensibilă la 16GB)
  • TS-1231XU-RP: 12 sertare, RAM 4GB DDR3 SODIMM (extensibilă la 16GB)

Cu o singură sursă de alimentare:
  • TS-431XU: 4 sertare, RAM 2GB DDR3 SODIMM (extensibilă la 16GB)
  • TS-831XU: 8 sertare, RAM 4GB DDR3 SODIMM (extensibilă la 16GB)
  • TS-1231XU: 12 sertare, RAM 4GB DDR3 SODIMM (extensibilă la 16GB)

Model NAS montabil în rack, Procesor AnnapurnaLabs (companie Amazon) Alpine AL-314 quad-core 1.7 GHz Cortex-A15, motor de criptare hardware, HDD/SSD 2.5″/3.5″ SATA 6Gbps hot-swappable, două porturi 10 Gigabit SFP+, două porturi Gigabit RJ45, Port PCIe Gen2 (x2), patru porturi USB 3.0.