Se afișează postările cu eticheta CES 2015. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CES 2015. Afișați toate postările
Gadgeturi electronice care pot aprecia starea de sănătate, prezentate la CES din Las Vegas

De la brățări care măsoară grăsimea corporală la roboți care stau alături de copii în timpul ședințelor de chimioterapie, salonul de electronică pentru marele public International CES de la Las Vegas prezintă aparate care promit o viață mai sănătoasă

Printre mulțimea de brățări care propun măsurarea activității, a somnului și chiar a stării de spirit, se distinge Inbody, ce promite să cuantifice masa de grăsime a utilizatorului. Aparatul urmează să fie comercializat cu 180 de dolari din luna martie și a trezit deja 'mult interes', afirmă Brian Galman, reprezentantul firmei la salon.

Inbody a conceput în trecut cântare care trimit un curent electric foarte slab în corp pentru a analiza diferiți indici. Potrivit lui Galman, ele sunt utilizate de echipele sportive profesioniste, centre medicale, armata americană, cluburi de gimnastică sofisticate sau în campusul Google.

Alte firme, ca Neurosky (California) și Melomid (Franța), măsoară cu aparatele lor activitatea cerebrală, având ambiția să reducă stresul. Societatea elvețiană Valedo Therapy prezintă un 'antrenor' digital pentru spate. 'Există un aspect medical și unul ludic', a declarat pentru AFP Robert MacKenzie de la Valedo: senzori instalați pe pieptul și pe spatele utilizatorului trimit semnale unui iPhone sau iPad, fiind asociate cu jocuri video concepute pentru a face exerciții terapeutice.


Firma canadiană RxRobots prezintă la salon mici roboți umanoizi, numiți MEDi, care îi ajută pe copii în mediul medical să depășească durerea și frica de tratamente, de la un simplu vaccin la chimioterapie. Softurile lor, utilizate deja în spitale din Canada și în curând în Statele Unite, au fost concepute cu ajutorul unui psiholog pentru copii și integrează recunoașterea facială și a vocii, arată anestezistul Gerald Bushman, care lucrează la un spital pentru copii din Los Angeles și a fost consilier pentru acest produs. 'MEDi este conceput nu numai pentru a distrage copilul, dar și pentru a-l învăța mecanisme de control care îi asigură o oarecare stăpânire a mediului în care se află', a declarat el AFP.

Firma franceză Visiomed a adus la salon termometre fără contact cu pielea, ThermoFlash, care se îndreaptă spre tâmplă pentru a măsura temperatura. Ele sunt utilizate, printre altele, de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și NATO în lupta împotriva Ebola. O aplicație pentru persoane particulare, lansată în cursul acestei săptămâni în Statele Unite, asigură legătura cu aplicații pentru smartphone ce cuprind măsurile ce trebuie luate sau ce trebuie să i se comunice medicului în caz de urgență. Alte firme care expun la CES prezintă termometre pentru bebeluși, cu tetină și plasturi, care pot trimite date pe smartphone-ul sau tableta părinților.

'Ceea ce ne bucură cu adevărat este că domeniul sănătății conectate aduce beneficii în ceea ce priveșe prevenirea și scăderea riscurilor', afirmă Francois Teboul, director medical la Visiomed.

Se renunță repede la brățările fitness și aparatele care măsoară somnul, pașii și alte elemente, spun analiștii. Aparatele ar putea fi mai convingătoare dacă personalului medical și chiar asigurărilor le-ar fi transmise date personalizate care ar putea duce la începerea mai devreme a unor tratamente sau la scăderea cotizației la asigurările de sănătate afirma Agerpres

Gadgeturi electronice care pot aprecia starea de sănătate!

Gamă largă de inovaţii prezentate de BMW la CES 2015 din Las Vegas

BMW a realizat rapid importanţa comunicării între automobile, conducători şi mediul înconjurător, iar în prezent este unul din liderii mondiali ai industriei auto în domeniul conectivităţii auto. În cadrul Consumer Electronics Show 2015 (CES, 6-9 ianuarie, Las Vegas), BMW va prezenta o gamă extinsă de soluţii noi, de la noi dezvoltări pentru inferfaţa iDrive până la cheie cu display sau card bancar care poate fi folosit pentru a deschide şi activa automobilele DriveNow. În punct central stă şi BMW M4 Concept Iconic Lights care prezintă cele mai avansate soluţii de iluminat din industria auto.

De asemenea, în cadrul CES, va prezenta noi sisteme de asistare a conducătorului şi tehnologii inteligente de iluminare, un pas mai aproape spre îndeplinirea "Vision Zero" - viziunea unei mobilităţi fără accidente.


Touch Command - opţiuni extinse de control în spate


Touch Command este un exemplu de cât de repede poate reacţiona BMW la noile dezvoltări din domeniul IT&C. Sistemul utilizează o tabletă Samsung drept interfaţă de control a funcţiilor de infotainment şi confort, ceea ce permite noilor dispozitive să fie integrate perfect în automobil. Tableta se conectează wireless la sistemele electronice de la bord, astfel că interfaţa poate fi utilizată convenabil şi în spate - de exemplu, pentru controlul sistemului de entertainment pentru locurile din spate. Toate funcţiile principale apar pe afişajul tabletei, fără a interfera cu afişările monitorului.

Parcare mai bună cu ParkNow


Mobilitatea personală este susţinută tot mai mult de soluţii inteligente. ParkNow contribuie la rezolvarea problemelor cu parcare prin oferirea de asistenţă prin aplicaţii de PC sau smartphone, atunci când se caută locuri libere în parcările auto supraetajate. Curând aplicaţia va fi integarată complet în automobil,cu operarea ei cu ajutorul controlerului iDrive. Aplicaţia va fi integrată în automobil cu ajutorul interfeţei inovatoare A4A (Apps for Automotive / aplicaţii pentru automobile). De asemenea, datorită colaborării cu Parkmobile, ParkNow va oferi curând funcţii suplimentare. De exemplu, aplicaţia ParkNow va oferi utilizatorilor o modalitate convenabilă de plată la automatele de parcare sau la aparatele de taxare din parcările publice. O funcţie memento îl avertizează pe conducător când expiră timpul alocat de parcare, ceea ce contribuie la evitarea amenzilor de parcare.

Evitare a coliziuni cu perspectivă 360 de grade – următorul pas în "Vision Zero"


Evitarea coliziunii este o caracteristică vitală în drumul spre o mobilitate personală fără accidente. De mulţi ani, BMW Group lucrează pentru a se apropia de acest deziderat – „Vision Zero”. Sistemele de asistenţă precum tempomat activ cu funcţie Stop & Go, care detectează şi răspund automobilelor din faţă, sunt deja disponibile la actualele modele BMW. Aceste sisteme bazate pe radar şi camere video oferă avertizări şi pot frâna automobilul până la oprire totală, dacă este cazul.

La noul automobil de cercetare - un BMW i3 -, un sistem inovator de senzori cu laser scanează întreaga suprafaţă din jurul automobilului. Într-o situaţie cu potenţial de coliziune, sistemul avertizează conducătorul şi, dacă este cazul, iniţiază automat frânarea cu o acurateţe de centimetri.

Încărcare wireless a acumulatorilor de înaltă tensiune


Încărcarea optimă a automobilelor electrice şi a modelelor hybrid plug-in contribuie la îmbunătăţirea eficienţei. Ca proiect de cercetare, BMW Group prezintă o soluţie prin care, în viitor, acumulatorii automobilelor electrice ar putea fi încărcaţi fără cablu, prin inducţie. Sistemul constă din două bobine, una pe partea inferioară a automobilului şi una în podeaua garajului. Curentul este transmis între bobine prin intermediul unui câmp magnetic alternativ, fără cabluri sau contacte, la o rată de încărcare de 3,3 kW. Prin această soluţie, acumulatorul BMW i8 se reîncarcă în aproximativ două ore. Acest timp de încărcare este similar cu cel obţinut la conectarea prin cabluri. Dezvoltări ulterioare vor asigura o rată de încărcare de până la 7 kW pentru a susţine acumulatori de capacitate mai mare, aşa cum este cel folosit pentru BMW i3.

Sistemul porneşte automat atunci când bobinele sunt aliniate corect şi transferul de energie nu este obstrucţionat de obiecte. De altfel, chiar în imediata vecinătate a automobilului, nivelul de radiaţie electromagnetică este mai mic decât cel emis de o plită prin inducţie din bucătăria de acasă.

Programul BMW i ChargeForward: încărcare inteligentă pentru reducerea costurilor totale de funcţionare a automobilelor electrice
Prin programul BMW i ChargeForward, se studiază soluţii pentru a asigura că reîncărcarea acumulatorilor BMW i3 nu creează o sarcină suplimentară asupra reţelei în perioadele de vârf. Proiectul-pilot, care va fi lansat în zona metropolitană San Francisco în iulie 2015, va cerceta comportamentul de încărcare şi obiceiurile de condus pe care le au 100 de conducători BMW i3 pe o perioadă de 18 luni. Toţi participanţii primesc un bonus financiar la începutul şi la sfârşitul perioadei.

Conectate la sistemul inteligent de încărcare, bateriile vor fi alimentate inteligent la momentul ideal din intervalul total pe care automobilul îl petrece conectat la sistemul electric casnic printr-un panou (wallbox) BMW i. Sunt luate în calcul solicitarea reţelei electrice şi momentele în care costul de energie este mai mic sau în care reţeaua este alimentată cu energie din surse regenerabile. Alături de asigurarea unei funcţionări optime a reţelei electrice, soluţia asigură costuri de încărcare mai mici şi astfel reducerea costurilor de utilizarea ale automobilelor electrice.

În acelaşi timp, BMW i ChargeForward cercetează modul în care bateriile de la automobile electrice uzate, precum cele de la programul MINI E, pot servi drept tampoane staţionare de energie, de exemplu să absoarbă vârfurile în alimentarea cu energie din surse regenerabile. Prin BMW i ChargeForward, BMW i îşi consolidează preocuparea faţă de dezvoltarea durabilă şi dincolo de ciclul de viaţă al produsului. În acelaşi timp, soluţii propuse pot reduce costurile totale de întreţinere ale automobilelor electrice, din moment ce economiile făcute de furnizorii de electricitate pot fi transferate către clienţi.

Calendar şi planificator de călătorii într-o singură aplicaţie


BMW i3 oferă deja un sistem inovator şi unic de navigaţie intermodală pentru orientarea urbană, care încorporează diferite moduri de transport - inclusiv transportul public. Chiar şi atunci când conducătorii părăsesc BMW i3, un smartwatch sau un smartphone pot afişa o listă de posibile conexiuni în transportul public care îi vor duce la timp spre destinaţia finală sau îi vor readuce spre automobil. La Las Vegas, BMW Group Forschung und Technik - divizia de cercetare şi dezvoltare a BMW Group - prezintă o versiune îmbunătăţită a acestui serviciu de navigaţie din portofoliul BMW i Connected Mobility. Este integrată şi o aplicaţie de găsire a automobilului, care identifică locul de parcare a automobilului chiar şi în parcările supraetajate mari. Aplicaţia înregistrează poziţia automobilului şi o retransmite către serverele BMW. Datele cu poziţia pot fi ulterior utilizate pentru direcţionarea conducătorului către automobil. Pe lângă smartphone şi smartwatch, BMW i Connected Mobility integrează şi un alt dispozitiv: smart home TV. Televizorul cu acces la internet este utilizat ca dispozitiv de intrare şi afişare şi ca centru de mobilitate.

BMW i Connected Mobility are posibilitatea de a integra şi calendarul digital al utilizatorulu. Dacă două întâlniri sunt programate în locuri diferite, aplicaţia calculează timpul necesar pentru a ajunge dintr-un loc în celălalt şi realizează un itinerariu de mobilitate precis şi actualizat continuu, format din multiple module de călătorie individuale. Sistemul învaţă să selecteze tipurile de transport pe care le preferă utilizatorul, optimizând astfel recomandările pe care le oferă. Planificatorul de mobilitate, susţinut de un smartwatch sau un smartphone, direcţionează utilizatorii prompt şi punctual spre destinaţiile lor. Aceleaşi informaţii de traseu sunt disponibile pe smart home TV - inclusiv direcţiile pentru deplasarea pietonală spre o parcare auto sau cea mai apropiată staţie de autobuz - şi pe dispozitive mobile, pentru utilizare pe traseu. Prin utilizarea planificatorului de mobilitate, smart TV-ul (alaturi de smartphone sau smartwatch) poate oferi o funcţie de memento, care va aminti utilizatorului când să plece pentru a fi punctual la următoarea întâlnire. Şi pentru că toate dispozitivele sunt sincronizate cu serverele BMW, conectivitatea perfectă între acestea este asigurată continuu.

Cu aplicaţia BMW i Remote pentru Android, BMW este primul constructor din lume care oferă - pentru BMW i3 - control prin smartwatch a funcţiilor automobilului, ca echipare standard. Iar prin BMW i Connected Mobility se deschid noi posibilităţi - de exemplu, se testează o aplicaţie prin care smartwatchul permite deblocarea uşilor BMW i3 printr-un gest. Dacă se doreşte, uşile pot fi deschise şi închise automat când utilizatorul, purtând un smartwatch, se apropie sau se îndepărtează de automobil. Aceasta este o aplicaţie care poate îmbunătăţi semnificativ confortul şi atunci când se utilizează programul BMW de car-sharing DriveNow.

Aplicatii lansate la CES 2015 de catre BMW

Lenovo prezinta cel mai nou ThinkPad X1 Carbon

După 22 de ani și 100 de milioane de exemplare, Lenovo prezintă cel mai nou portofoliu ThinkPad

Monitorul ThinkVision X24 și accesoriile ThinkPad Stack


Lenovo, liderul în piața de PC-uri, a anunțat astăzi la CES 2015 (2015 International Consumer Electronics Show) noul portofoliu de produse de top: ThinkPad. Împreună cu ultima generație de ThinkPad, X1 Carbon, cel mai ușor ultrabook de performanță înaltă de 14 inch, brand-ul aniversează 100 de milioane de unități vândute și continuă să construiască pentru toți pasionații și fanii loiali din întreaga lume. Lenovo dorește să profite de această ocazie și să mulțumească tuturor utilizatorilor de ThinkPad din ultimele două decenii.

Încă de la originalul ThinkPad 700, inginerii ThinkPad au continuat să inoveze și au făcut fiecare ThinkPad mai bun decât precedentul. Faptul că am vândut 100 de milioane de unități ne demonstrează că am reușit.”, declară Yuanqing Yang, Președinte și CEO Lenovo. 

Când am achiziționat linia de PC-uri de la IBM, am promis nu doar să protejăm franciza ThinkPad, ci să o facem și mai bună, mai puternică. Astăzi, ThinkPad continuă să fie una dintre cele mai respectate brand-uri din lume și alimentează creșterea Lenovo pe prima poziție în piața mondială de PC-uri. Acum, chiar dacă Lenovo s-a extins pe piața dispozitivelor mobile, serverelor și sistemelor cloud, ThinkPad va rămâne la baza strategiei noastre și inima afacerii noastre. Este o onoare pentru noi să continuăm să livrăm acest brand legendar consumatorilor noștri și să privim înainte, către alte momente importante în viața ThinkPad.”

Lenovo a prezentat, de asemenea, ThinkVision X24, care aduce superba tehnologie IPS, astfel încât unghiul de vizualizare să fie cât mai larg în panoul de lucru, dar și ThinkPad Stack, care oferă accesorii care permit conectarea și interschimbarea dispozitivelor deja existente pentru a maximiza productivitatea.

Cel mai bun Ultrabook Lenovo dedicat mediului de afaceri este acum și mai bun


Cea de-a treia generație de X1 Carbon continuă tradiția impusă de brand-ul ThinkPad. Cel mai ușor Ultrabook de înaltă performanță de 14 inch din lume are acum noi opțiuni, precum un display FHD pentru o nouă experiență, iar prin schimbarea interfeței de conectare a SSD-ului pe PCI express, X1 Carbon conferă o viteză de accesare a discului cu 80% mai mare.

Noul X1 Carbon este mult mai mobil decât până acum, cu o durată de viață a bateriei extinsă. De asemenea, cântărește sub 1.3Kg și are o carcasă din carbon durabilă și robustă. Cu cea de-a cincea generație de procesoare de la Intel Core și o suită întreagă de accesorii menite să optimizeze experiența, X1 Carbon continuă drumul ThinkPad și inspiră inovație.

Standarde definitive de afaceri

Portofoliul ThinkPad îmbunătățit în 2015 scoate în evidență caracteristicile dedicate nevoilor de business și are la bază ADN-ul ThinkPad. Subțire și ușor, cu o durată de viață a bateriei care exitinde mobilitatea, dar și cu un ecran luminos și clar, cu o rezoluție de până la 3K, acesta oferă o experiență inedită și confort ergonomic.

Noul portofoliu vine cu un set complet de port-uri și conexiuni pentru ușurință în vizionare, distribuție și transfer de date. Cu cea de-a cincea generație de procesoare Intel Core, noile serii ThinkPad X, T, L și E continuă să ofere calitate în care poți să ai încredere.

ThinkVision X24

Inovator, elegant și cu un ecran superb, fără margini, ThinkVision X24, de doar 7.5 mm, poate fi centrul de comandă al oricărui birou. Acesta vine cu noua generație Neo Blade de 23.8 inch și include o tehnologie unică menită să scoată în evidență design-ul premium.

Noul ThinkVision X24 nu uită de performanță. Panoul IPS are o rezoluție Full HD și un unghi de vizionare wide de 178 de grade, dar și DisplayPost sau conectivitate digitală HDMI. Elegant și robust, suportul din crom este ajustabil pentru a oferi o vizionare ergonomică dar și o experiență la superlativ, atât în performanță, cât și în design.

ThinkPad Stack

Printr-un design care permite conectarea mai multor dispozitive, accesoriile devin extraordinare. Portabilitate, mai puține cabluri și mai multe caracteristici, mai exact, accesoriile ThinkPad Stack sunt făcute pentru mobilitate.

Printr-un design ce oferă centralizare prin sistem magnetizat, mai multe accesorii Stack ocupă mai puțin spațiu și stochează mai curat decât opțiunile tradiționale. De asemenea, tehnologia Pogo permite fiecărui accesoriu să lucreze mai bine împreună.

Power Bank-ul de 10.000 mAh încarcă telefoanele mobile și tabletele în călătoriile lungi, Hard Disk-ul USB 3.0 de 1TB oferă o expansiune imensă, Wireless Access Point asigură un mediu WiFi puternic și stabil, iar boxa Bluetooth funcționează perfect cu sistemele ThinkPad pentru o experiență audio foarte bună.

Prețuri și disponibilitate

  • Modelele ThinkPad X1 Carbon au un preț de pornire de la $1,249 și sunt disponibile din ianuarie 2015
  • Modelele ThinkPad X250 încep de la $1,149 și vor fi disponibile din februarie 2015
  • ThinkVision X24 are un preț de pornire de $249 și va fi disponibil din aprilie 2015
  • Accesoriile ThinkPad Stack vor fi disponibile de la mijlocul lunii aprilie 2015, cu ThinkPad Stack Bluetooth Speaker la $89.99, ThinkPad Stack 10.000mAh Power Bank la $49.99, ThinkPad wireless Access Point/1TB Hard Drive kit la $199.99

Portofoliul ThinkPad 2015 mai include:

  • Modelel ThinPad T450s și T450 încep de la $1,099 și $849 și vor fi disponibile din februarie 2015. 
  • Modele de ThinkPad T550 încep de la $999 si vor fi disponibile din februarie 2015
  • Modelele ThinkPad E450 și E550 încep de la $599 și vor fi disponibile din februarie 2015
  • Modele de ThinkPad L450 încep de la $699 și vor fi disponibile din februarie 2015

Lenovo ThinkPad X1 Carbon si ultimele noutati Lenovo