Taxa pe lacomie taxata de Guvern: Se pregătesc amenzi usturătoare!
Între furnizorii de telefonie mobilă şi consumatori există un dezechilibru real, iar una dintre soluţii ar putea fi majorarea cuantumului amenzilor aplicate companiilor care utilizează clauze abuzive, a declarat preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Daniel Zamfir.
Se pregătesc amenzi usturătoare după ce companiile de telefonie mobilă au crescut nejustificat tarifele
El a spus că a doua concluzie a fost aplicarea efectului erga omnes pentru contracte, respectiv atunci când instanţa constată că un contract are clauze abuzive, efectul acelei constatări să fie valabile pentru toate contractele în vigoare la momentul respectiv. Practic, acea clauză va trebui scoasă din toate contractele.
"În situaţia în care un consumator câştigă în instanţă un proces în care se stabileşte fie rambursarea unor sume, fie eliminarea clauzei abuzive în sensul că nu se va mai plăti în viitor în acelaşi cuantum, acea prevedere care este obţinută în instanţă să se aplice tuturor contractelor pe care respectivii operatori le au cu clienţii.

"În urma dezbaterilor a rezultat faptul că trebuie intervenit legislativ pentru că există un dezechilibru real între furnizorii de telefonie mobilă şi consumatori. A venit o propunere din partea ANPC şi una din partea unei asociaţii de protecţia consumatorilor reprezentată de avocatul Gheorghe Piperea. Eu cred că discuţia şi-a atins scopul. Suspiciunile pe care le-am avut iniţial au fost cele legate de faptul că anumite companii de telefonie mobilă îşi majorează costurile serviciilor ca urmare a iniţiativei Guvernului prin OUG 19/2019. Consumatorul român, în momentul de faţă, este pus în situaţia de a fi captiv unui contract. Ca atare, modificările legislative pe care ni le propunem sunt în măsură să reechilibreze prestaţiile companiilor de telefonie mobilă...Două au fost propunerile venite azi în cadrul şedinţei. Prima a venit de la ANPC şi se referă la creşterea cuantumului amenzilor aplicate companiilor care utilizează clauze abuzive", a spus Daniel Zamfir, la finalul dezbaterii având ca temă majorarea de către operatorii serviciilor de comunicaţii a costurilor pe pachetele de servicii aferente contractelor deja încheiate cu consumatorii.