Se afișează postările cu eticheta Gran Turismo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gran Turismo. Afișați toate postările
Gran Turismo 6 pentru PlayStation: Aparitia modelului MINI Clubman Vision Gran Turismo

Inspirată de legendarul succes înregistrat de marcă în motorsport, echipa MINI Design a creat esenţa unui MINI care să permită performanţe maxime în cursele din PlayStation® 3 Gran Turismo® 6. "În palmaresul său din cursele auto, MINI are numeroase realizări extrem de emoţionale. Prin MINI Clubman Vision Grand Turismo, acestea sunt puse efectiv pe circuitele virtuale din Gran Turismo 6. Imaginea unui go-kart pe şosea este o amintire ce dăinuieşte", a spus Anders Warming, directorul MINI Design.

Gran Turismo 6 - Gran Turismo este un simulator de curse ce a câştigat numeroase premii, franciză ce a fost lansată în 1998. Creat exclusiv pentru Sony PlayStation®, a devenit una dintre cele mai de succes francize din lume. Conform Sony Computer Entertainment, peste 72 de milioane de copii ale jocului au fost vândute în mai mult de 100 de ţări.

Cea mai nouă variantă, Gran Turismo 6 pentru PlayStation 3, a fost lansată în decembrie 2013 şi prezintă 39 de reproduceri realiste ale unor circuite de curse şi peste 1.200 de maşini reproduse în grafică HD autentică.

Implicarea BMW Group în jocuri - Pentru a marca a 15-a aniversare a francizei, producătorul Gran Turismo şi preşedintele Polyphony Digital Inc. - Kazunori Yamauchi - a invitat cei mai importanţi producători de automobile să contribuie la succesul seriei Gran Turismo. Astfel departamentele de design au realizat călătorii în viitor şi au împărtăşit conceptele revoluţionare cu comunitatea de jucători. Automobilele virtuale au fost integrate în cea mai recentă variantă a noului joc Gran Turismo 6 pentru PlayStation 3, sub forma unor actualizări online.

Directorul BMW Group Design, Adrian von Hooydonk: "MINI Clubman Vision Gran Turismo este cea de-a doua colaborare legată de Gran Turismo 6. Apreciez foarte mult şansa de a colabora cu Kazunori-San pentru că el este tot atât de interesat de desinul şi performanţele automobilelor cât suntem şi noi la BMW Group".

De mai mulţi ani, BMW Group este activ în domeniul jocurilor video. Compania a considerat că este important să aducă la viaţă concepte precum MINI Clubman Vision Grand Turismo, dar şi modele clasice şi actuale din portofoliul BMW Group - totul într-o manieră interactivă, pentru o audienţă largă, şi nu doar să le prezinte pasiv, sub forma unor imagini şi trailere.



Motorul de 395 CP permite ca MINI Clubman Vision Gran Turismo să accelereze de la 0 la 100km/h în doar 3,5 secunde. Transmisia secvenţială cu şase trepte transferă puterea motorului către sistemul permanent de tracţiune integrală, ceea ce garantează un flux continuu de putere în orice moment, în timp ce schimbarea vitezelor se face cu ajutorul clapetelor de pe volan. Amortizoarele complet ajustabile de la suspensiile faţă şi spate asigură o conexiune optimă cu drumul. Viteza maximă este de până la 290 km/h, în funcţie de rapoartele transmisiei (specifice fiecărui circuit).

Designul evocator al MINI Clubman Vision Gran Turismo este orientat cât se poate de clar spre universul motorsportului. "MINI Clubman Vision Gran Turismo combină toate particularităţile emblematice ale designului MINI, prezentate în cel mai sportiv şi mai atractiv stil. Un MINI precum acesta nu a mai fost văzut vreodată", spune Christopher Weil, director MINI Exterior Design.

Orientarea fără compromisuri a MINI Clubman Vision Gran Turismo către motorsport este evidentă din primul moment: prizele de aer enorme şi suprafeţele profilate cu precizie ale galeriilor de aer domină partea inferioară a imaginii frontale. Priza de aer centrală, una largă, se întinde până aproape de drum, ceea ce face ca MINI Clubman Vision Gran Turismo să se intersecteze vizual cu suprafaţa virtuală a carosabilului. Spliterele frontale reglează fluxul de aer pentru a răci motorul şi frânele de înaltă performanţă. Ecartamentul lat, subliniat de pasaje ale roţilor foarte evazate, promite un comportament agil când se abordează virajele în viteză. În acelaşi timp, aliniamentul orizontal al elementelor galeriilor de aer face ca secţiunea frontală să pară foarte joasă, iar liniile precise scot în evidenţă lăţimea maşinii.

Bara faţă şi şasiul sunt realizate integral din fibră de carbon. Astfel, nu numai că se reduce rezistenţa aerului, ci şi masa totală în dorinţa de a se obţine cel mai bun timp pe un tur.

Toate simbolurile de design MINI din secţiunea frontală dezvăluie şi un design foarte dinamic. Farurile eliptice dispun de "X" de culoare neagră, tradiţionale în cursele de anduranţă de odinioară. Pe atunci, se obişnuia ca farurile să fie mascate astfel încât, în cazul impactului cu o piatră sau al unei coliziuni, lămpile să nu se spargă şi să nu rămână cioburi pe circuit. MINI Clubman Vision Gran Turismo aduce aminte de acest element, dar îi oferă o interpretare modernă pentru că în interiorul elipsei se află patru lămpi LED separate de un X de culoare neagră. Grila radiatorului, continuă şi hexagonală, are un design plat şi sportiv care accentuează ecartamentul lat al automobilului şi este înconjurată de un contur cromat de culoare neagră. Alte referiri la realizările glorioase ale mărcii în raliuri sunt ştergătoarele verticale ale parbrizului, farurile suplimentare mici şi benzile decorative de pe capotă, acoperiş şi hayon.

Partea laterală dezvăluie un stil MINI care a primit un plus nou de dinamică. Automobilul "se ghemuieşte" pe drum cu o siluetă plată şi lată. Curbele caracteristice domină secţiunea superioară, ceea ce face ca MINI Clubman Vision Gran Turismo să fie recunoscut instantaneu ca fiind MINI. Acoperişul alungit şi geamurile joase şi continue dau impresia că modelul MINI este puternic alungit. În combinaţie cu linia umerilor ridicaţi, se creează o formă arcuită.

Caroseria puternică, care aproape că atinge carosabilul, exprimă în termeni vizuali aerodinamica optimizată şi ţinuta de drum perfectă. Uşile alungite sunt încorporate în suprafeţele puternice, bine modelate. Liniile precise accentuează pasajele puternic evazate ale roţilor din faţă şi din spate - o trimitere clară la tracţiunea integrală permanentă. Dinamica şi claritatea liniilor creşte în direcţia drumului. Aceasta oferă suprafeţelor o impresie atletică accentuată şi evidenţiază calitatea tridimensională a secţiunilor laterale. Pragul lateral reduce vizual înălţimea automobilului şi trasează o linie care accentuează şasiul complet plat. Roţile sunt plasate mult în afara caroseriei, facilitând astfel comportamentul "go-kart" emblematic MINI. Jantele de 22 de ţoli, în două culori, conferă o amprentă elegantă ambianţei sportive, în timp ce detalii din curse precum elementele de fixare ale capotei, fereastra culisantă mică şi capacele cu eliberare rapidă de la realimentare completează imaginea laterală a modelului.

Fără îndoială, perspectiva care va fi cea mai admirată de pasionaţii de jocuri şi de adversari este spatele. Pasajele mari ale roţilor şi o secţiune marcată a umerilor oferă o atitudine ce denotă stablitate şi control. Între acestea, o suprafaţă tridimensională creează un plus de dinamism. Uşile divizate ale MINI Clubman Vision Gran Turismo sunt nota unui design autentic, în timp ce spoilerul spate dublu asigură forţa de apăsare la viteze mari. Aşa cum este obişnuit la MINI, stopurile cu tehnologie LED sunt concepute ca elemente de sine stătătoare. Acestea dispun de un design filigran complicat de forma unei benzi contur cu grafică tip nervură, în care sunt integrate luminile de frână şi cele de condus. Aliniamentul orizontal al luminilor subliniază lăţimea automobilului, precum şi dinamica secţiunii spate.

Ca şi părţile frontală şi laterală, secţiunea inferioară a automobilului dispune de un design foarte precis şi dinamic. Deschiderile aerodinamice străpung suprafeţele modelate cursiv, ceea ce le oferă caracter şi vigoare. Forma urmează funcţia: realizate din carbon, prizele de aer şi suprafeţele galeriilor sunt amplasate acolo unde pot obţine efectul optim.

În joc, automobilul este deseori văzut de deasupra. O siluetă atletică dezvăluie puterea şi patrimoniul sportiv al MINI Clubman Vision Gran Turismo. Secţiunea frontală deschide drumul printr-un ecartament lat şi o linie a caroserie cu detali puternice. Extinderea puternică din spate înseamnă şi un câştig la nivelul ecartamentului de pe puntea spate.

MINI Clubman Vision Gran Turismo nu ar fi un MINI autentic dacă nu ar oferi opţiuni de personalizare. Cu un total de cinci culori pentru exterior, jucătorii pot adapta vizual MINI Clubman Vision Gran Turismo în funcţie de propriile preferinţe. Echipa MINI Design s-a jucat cu contrastele şi a combinat, într-o manieră îndrăzneaţă, culori care aparent sunt incompatibile, dar care interacţionează pentru un efect fascinant. Ca întotdeauna, baza este reprezentată de Cyber Silver, un ton rece din punct de vedere a tehnic, cu o notă de verde mentă, care oferă o interpretare modernă a tradiţiei britanice în cursele clasice. Culoarea variază în funcţie de unghiul luminii, ceea ce arată profunzimea suprafeţelor puternic expresive ale automobilului. În contrast cu culoarea caroseriei sunt benzile de pe capotă şi acoperiş, întârite de două linii de accend, precum şi acoperişul în sine. În versiunea standard, acoperişul este vopsit în Reflector Blue cu benzi de accent în Radiant Orange şi Curry. La alte variante, acoperişul este disponibil în Mirage Black sau Space Green. În funcţie de culoarea acoperişului, benzile de pe capotă şi liniile de accent oferă contraste moderne atractive prin culorile Radiant Yellow, Radiant Green sau Radiant Orange.

MINI Clubman Vision Grand Turismo va deveni disponibil în joc ca parte a actualizării Gran ce este planificată pentru luna martie.

Gran Turismo 6 pentru PlayStation: Aparitia modelului MINI Clubman Vision Gran Turismo