Se afișează postările cu eticheta Kraft Foods. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Kraft Foods. Afișați toate postările
1600 de joburi la targul de cariera Angajatori de TOP!

Angajatori de TOP – cel mai mare eveniment de cariera din Romania pentru tineri profesionisti - va avea loc pe 23-24 aprilie la Sala Palatului din Bucuresti.


Companiile participante cauta angajati pentru toate nivelurile de experinta oferind aproximativ 1600 de posturi incepand de la programe de internship, programe de mnagement trainee, posturi pentru candidati fara experienta, pana la posturi care solicita 5-7 ani de experinta.

Dintre companiile participante putem mentiona: PWC, KPMG, Microsoft, IBM, Oracle, Adobe Romania, Clarity Systems, Thales, Route 66, HP, Accenture, BRD Groupe Societe Generale, BCR, Raiffeisen Bank, Genpact, WNS, Wipro Technologies, Nestle, JTI, Kraft Foods, Coca-Cola HBC, BAT, PepsiCo, Rompetrol, Dacia Groupe Renault, Renault Technologie Roumanie, Michelin. Lista completa a angajatorilor si agenda evenimentului sunt disponibile pe www.hipo.ro, portalul proiectului.

Numarul de oportunitati de cariera de la aceasta editie a crescut cu 30% fata de editia din toamna trecuta a evenimentului. Cresterea se datoreaza atat unui numar mai mare de companii participante dar si datorita optimismului cu privire la planurile de recrutare pentru anul 2010:

„Continuam sa angajam in 2010, in special in zona de dezvoltare web, si o sa avem cam 30-50 de pozitii deschise de-a lungul anului. Avem sansa sa lucram la integrarea ultimelor 2 achizitii Adobe – Omniture si Business Catalyst, si avem foarte multa munca interesanta – sper sa gasim candidati competenti, pasionati si cu potential.” Adobe Romania

”KPMG Romania recrutează în prezent câteva zeci de absolvenţi şi tineri profesionişti din domeniul economic şi juridic, pentru posturi la nivel de începător şi persoane cu experienţă în toate cele trei domenii principale în care prestează servicii (Audit, Taxe şi Consultanţă) pentru birourile companiei din Bucureşti şi din tara.” Alina Gheuca - Recruitment Specialist, KPMG Romania

“In prezent TeamNet are un numar de peste 200 de angajati, specialisti de varf in domeniile lor, acumuland o experienta importanta in proiectele complexe pe care le-a coordonat. In cursul acestui an suntem in cautarea de profesionisti si oameni pasionati de ceea ce fac pentru a se alatura echipei noastre, in zona de programare, consultanta, project management si presales.” TeamNet

“Coface Romania va deschide in Bucuresti anul acesta o platforma back-office, care are scopul de a oferi suport tarilor din Europa Centrala si de Est. Platforma back-office va prelua functiile de baza ale echipelor din filialele Coface respectiv, pe serviiciile de colectare si credit information. Pentru aceasta platforma vom angaja cu precadere vorbitori de bulgara, slovaca, ceha si maghiara (in total in jur de 50 de angajati pentru 2010 si inceputul lui 2011). Pentru aceste joburi ne vom orienta catre absolventi de studii economice sau juridice, cunostinte avansate de una din limbile straine enumerate mai sus, engleza-nivel cel putin mediu. Toti candidatii vor fi testati atat pe limbi straine, dar vor fi aplicate si teste de aptitudini si personalitate care ne vor ajuta in identificarea candidatilor potriviti pentru pozitiile deschise. Am vrea sa mai adaugam faptul ca, in ceea ce priveste recrutarea in afara platformei back-office, desi volumul angajarilor in anul 2010 nu va mai fi la fel ca in anii precedenti, in functie de cresterea business-ului, vom completa echipele operationale (ofiteri colectare creante, analisti financiari, juristi, avocati), dar si cea de vanzari”. Oana Ochiana – HR Manager, Coface Romania

Compania Walter Services Romania se afla la prima participare la “Angajatori de TOP” si isi propune sa atraga cei mai pregatiti candidati pentru posturile disponibile. “Anul 2010 reprezinta pentru compania noastra cimentarea relatiei cu clientii existenti si deschiderea catre piata din Romania unde, datorita experientei de 30 de ani in Europa in industria de customer service, vom aduce un plus de calitate potentialilor nostri parteneri.

De aceea avem ca obiectiv sa aducem in cadrul echipei noastre candidati, studenti si absolventi, pregatiti in domenii diverse precum financiar-bancar, medical, IT, limbi straine (germana, engleza, franceza, spaniola, italiana”. Nadia Trocan, Director General al Walter Services Romania

'Vom continua procesul de recrutare, atat pentru sediul central cat si pentru nou hipermarket Real care se va deschide in zona Pallady. De la viitorii angajati cerem in primul rand sa fie deschisi la nou, proactivi, orientati catre clienti si piata, catre imbunatatirea rezultatelor si dezvoltarea carierei. Experienţa nu este un criteriu primordial, am dat posibilitatea în egală măsură celor care au experienţă să lucreze la noi dar am investit şi în cei care nu au avut şansa experienţei, insa au demonstrat ca au potenţial.' Real, Hypermarket

“Wipro Technologies isi continua planurile de dezvoltare incepute anul trecut, atat in Bucuresti, cat si in Timisoara, atat in sectorul BPO, cat si in sectorul IT services. Numarul clientilor care decid sa vina in Romania este in crestere, iar diversitatea proceselor de business permite crearea de noi roluri pentru candidati cu experiente diferite. Cunoasterea a cat mai multe limbi straine va oferi expunere internationala in munca de zi de zi.” Sorina Andreea Matei - Recruitment Lead – Talent Acquisition, Wipro Technologies Romania

“Vom derula pana la sfarsitul anului 2010 un proces de recrutare ce are ca obiectiv cresterea numarului de angajati cu aproximativ 30%. HP doreste sa isi extinda echipa prin atragerea de studenti si absolventi de studii superioare, precum si tineri cu experienta profesionala de 2-4 ani care vorbesc cat mai multe limbi straine.” HP Romania

Targul va fi deschis vineri, 23 aprilie in intervalul de timp 10,00 – 18,00 si sambata, 24 aprilie intre 10,00 – 17,00. Intrarea se face pe baza preinregistrarii pe portalul www.hipo.ro.

Locuri de munca in cadrul targului de cariere: Angajatori de top